Live

Cine este deţinătorul drepturilor asupra imaginii lui Arsenie Boca în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook

Arădeanul care deţine drepturile asupra imaginii lui Arsenie Boca pe teritoriul României, după ce marca a fost înregistrată de o firmă din Marea Britanie, a somat sute de societăţi comerciale din ţară, inclusiv magazine ale cultelor religioase, dar şi Mănăstirea Prislop, cerând să nu mai comercializeze fără licenţă produse pe care se află chipul fostului stareţ. Bărbatul spune că în acest moment toate icoanele, suvenirurile sau celelalte produse care folosesc numele sau imaginea lui Arsenie Boca sunt vândute ilegal în România.

Daniel Gheorghe, din Arad, are 24 de ani şi este instructor de aikido, iar anul trecut a reuşit să contacteze compania engleză care a înregistrat marca ”Părintele Arsenie Boca” la Oficiul European de Proprietate Intelectuală, obţinând licenţă pentru folosirea mărcii pe teritoriul României. Compania engleză aparţine unui cetăţean ungar, pe care arădeanul l-a contactat prin avocatul său.

Arădeanul a declarat, vineri, pentru News.ro, că imediat ce a obţinut licenţa, a început demersuri pentru oprirea de la vânzare a produselor ”neconforme”.

”În acest moment, deţinătoarea mărcii este compania englezească Additional Woldwide Care Service LTD, iar pe teritoriul României sunt singurul licenţiat. De mai mult de jumătate de an avem discuţii cu producătorii obiectelor de cult care au imprimată imaginea lui Arsenie Boca, dar nu s-au finalizat cu niciun rezultat. Se vând în continuare ilegal, ceea ce însemană contrabandă. Împreună cu avocatul care reprezintă firma mea, vom face demersuri împotriva acestor societăţi. Până acum am transmis înştiinţări la sute de firme”, a spus Daniel Gheorghe.

El a declarat că a fost somată inclusiv Mănăstirea Prislop, unde este înmormântat Arsenie Boca, să nu mai folosească imaginea acestuia în scopuri comerciale, afirmând că în acest moment ”toate produsele cu însemnele mărcii industriale vândute în România sunt neconforme”.

”Evident, vom merge din nou la Mănăstirea Prislop, să vedem dacă în continuare se comercializează produse cu Arsenie Boca. Şi Biserica are nevoie de licenţă din partea noastră, dacă vinde astfel de produse. Toţi cei care vând fără acordul meu comit infracţiunea de contrabandă”, a declarat arădeanul pentru News.ro.

El spune că are un avocat care îl reprezintă, iar după ce a descins împreună cu Poliţia la un magazin de obiecte de cult religios din Arad, va continua acţiunile în toată ţara.

”Atât proprietarilor magazinului din Arad la care am mers cu Poliţia, cât şi altor comercianţi, le-am pus în vedere de nenumărate ori că trebuie să obţină licenţă. Am primit telefoane, mi-au pus întrebări, s-au informat, dar nu au evoluat lucrurile”, a spus Gheorghe.

”Vă solicităm, cu respect, să sistaţi de îndată comercializarea tuturor bunurilor ce poartă denumirea sau imaginea Părintelui Arsenie Boca, având în vedere că aceste bunuri intră sub incidenţa şi protecţia oferită atât de legislaţia internă privind combaterea concurenţei neloiale şi a Legii 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, cât şi a Legislaţiei europeană”, se arată într-o înştiinţare trimisă de firma arădeanului comercianţilor de obiecte de cult din toată ţara.

Tânărul susţine că nu a primit nicio cerere oficială din partea Patriarhiei pentru a renunţa la marcă.

”O astfel de cerere ar putea fi adresată companiei engleze, care deţine marca. Eu nu am discutat cu cei de la Patriarhie”, a declarat bărbatul, care a refuzat să-şi spună poziţia cu privire la o eventuală solicitare de acest fel din partea Bisericii Ortodoxe.

Daniel Gheorghe susţine că a obţinut gratuit licenţa de la posesorul brand-ului, însă nu a dorit să ofere alte informaţii, cum ar fi cele legate despre intenţiile pe care le are cu privire la această marcă.

Miercuri, poliţiştii au decins la un magazin din centrul Aradului, confiscând zeci de obiecte de cult religios, majoritatea icoane cu Arsenie Boca şi cărţi despre viaţa acestuia.

Intervenţia poliţiştilor a avut loc la solicitarea lui Daniel Gheorghe, care a făcut dovada că firma sa este singura din România îndreptăţită să comercializeze produse având chipul lui Arsenie Boca.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Lorena Radu, a declarat, miercuri, că în urma unui apel la 112, ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii au indisponibilizat mai multe produse ”care purtau o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, fiind vorba de obiecte de cult religios.

”S-a procedat la verificarea legalităţii comercializării produselor susceptibile a fi contrafăcute. În urma cercetărilor, s-a dispus indisponibilizarea tuturor produselor care prezentau însemnele unei mărci înregistrate”, a declarat reprezentanta Poliţiei.

Poliţiştii efectuează în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Marca „Arsenie Boca” a intrigat Patriarhia. Vasile Bănescu: Arhiepiscopia Bucureştilor a luat atitudine fermă

Un bărbat a săpat o groapă peste mormântul părintelui Arsenie Boca, la Mănăstirea Prislop

Refugiul lui Arsenie Boca, loc pentru linişte sufletească

Partenerii noștri