Cine a furat 100.000 de euro din casa unui primar din Mehedinți? Poliția are un suspect
Presupusul hoț care ar fi furat 100.000 de euro din casa unui primar din Mehedinți, în timp ce edilul era împreună cu soția la un botez, a fost prins, transmite corespondentul Digi24.
Este vorba despre un tânăr de 31 de ani din localitatea Dârvari din județul Mehedinți, acolo unde s-a comis și furtul. Acesta le-a declarat anchetatorilor că nu a furat banii, ci locul unde erau i-a fost indicat chiar de fiica edilului, iar banii i-ar fi fost oferiți chiar de către aceasta.
În prezent, tânărul este audiat în continuare de anchetatori, care deocamdată nu au luat nicio măsură în ceea ce-l privește, dar probabil va fi reținut pentru 24 de ore.
Tânărul este un cunoscut „client” al poliției și procurorilor, pentru că pe numele lui au fost emise mai multe mandate de reținere și are mai multe dosare penale pentru furturi. El era cunoscut pentru aceste fapte în localitate.
La sfârșitul săptămânii trecute, edilul împreună cu soția era la un botez, iar în locuința sa rămăseseră cei doi copii - fiica în vârstă de 20 de ani și fratele ei minor. Cei doi copii au declarat anchetatorilor că nu au auzit absolut nimic în momentul în care locuința a fost vizitată de hoți.
Anchetatorii nu au găsit dovezi ale intrării cu forța în casă.
„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că imobilul persoanei vătămate se compune din două case de locuit, situate în aceeași curte, ale căror uși de acces și ferestre nu prezentau urme de forțare”, a declarat Corina Moraru, purtător de cuvânt IJP Mehedinți.
Banii pe care edilul îi avea în casă ar fi fost câștigați prin vânzarea unor utilaje agricole pe care le deținea primarul.
Accident grav în Mehedinți, cu trei mașini implicate. Patru victime au fost transportate la spital
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Primarul lăutar din Mehedinți care își rotunjește veniturile din cântări la nunți și botezuri
Cum arată viața la bloc, într-un oraș în care oamenii se încălzesc și astăzi cu sobe pe lemne
Autorul jafului de la banca din Iași vine cu o explicație halucinantă
Doi bărbați din Prahova au făcut live pe TikTok în timp ce jefuiau o locuință. „Sunt la furat! Vedeți?”
Jaf armat într-o bancă din Iași, făptașul e de negăsit.
„O masă caldă”, contaminată cu listeria. Concluzie în cazul copiilor din Mehedinți, ajunși la spital cu toxinfecție alimentară
Mărturia unui copil din Mehedinți care a ajuns la spital după ce a mâncat la școală
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News