Live

Cătălin Cherecheș va fi extrădat. Primarul fugar va fi adus din Germania

Data actualizării: Data publicării:
Cătălin Cherecheș a fost extrădat din Germania.

Cătălin Cherecheș va fi extrădat. Primarul fugar va fi adus din Germania. Decizia a fost luată de judecătorii din Munchen. Condamnat pe 24 noiembrie 2023, la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, Cherecheș a reușit să iasă din țară, deși se afla sub control judiciar. Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut la data de 28 noiembrie 2023 de poliție, în orașul german Augsburg.

Corina Matlinschi, jurnalist Digi24: „Cu promptidudine”. Așa mi-au transmis procurorii din Munchen, că această extrădare va avea loc cu „promptitudine”, citez din răspunsul dat pentru Digi24, și că acum organizarea acestei extrădări este responsabilitatea Parchetului din Munchen.

Este o decizie luată în urmă cu scurt timp de către magistrații de acolo, mai precis de către Tribunalul Regional Superior. În comunicat scrie că judecătorii nu au considerat că ar fi obstacole nici faptul că s-a plâns Cătălin Cherecheș de condițiile din penitenciarele din România, și nici acele ordine juridice extraordinare depuse împotriva hotărârii judecătorești din țara noastră. Se referea la aceele căi extraordinare de atac, una dintre ele, de altfel, a și fost respinsă astăzi de către magistrații de la Înalta Curte, cealaltă se va judeca vineri. Dar acestea nu au fost un impediment pentru procurorii de acolo.

Cert este că Cherecheș, va mai sta în penitenciar până se vor pune la punct toate detaliile, autoritățile germane împreună cu autoritățile din România.

Iată o decizie care vine la câteva luni de la prinderea lui Cătălin Cherecheș în Germania.

Polițiști români îl vor prelua pe Cherecheș din Germania

Poliţia Română anunţă că fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş va fi adus în ţară pentru executarea pedepsei cu închisoarea, la o dată care va fi stabilită de comun acord cu partenerii germani.

„În urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și structurile de poliție din Germania, precum și a deciziei justiției germane, o escortă a Poliției Române îl va aduce în țară pe bărbatul din Baia Mare, în vederea executării mandatului, la o dată ce va fi stabilită de comun acord, cu partenerii germani”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

„Reamintim faptul că, în seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, bărbatul, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional. Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în soluționarea acestui caz”, mai precizează sursa citată.

Alina Gorghiu: Procedura este în curs şi sunt convinsă că vom avea într-un interval de timp scurt un deznodământ

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat miercuri, despre extrădarea fugarului Cătălin Cherecheş din Germania, că procedura este în curs şi este convinsă că vom avea într-un interval de timp scurt un deznodământ.

„Ultima corespondenţă este cea legată de condiţiile din penitenciare şi legată de faptul că hotărârea definită a instanţei din România este valabilă, pentru că dânsul, prin echipa de avocaţi, a contestat atunci ultima hotărâre. Procedura este în curs şi sunt convinsă că vom avea într-un interval de timp scurt un deznodământ”, a declarat ministrul Justiţiei, despre dosarul fugarului Cătălin Cherecheş.

Alina Gorghiu a precizat că nu au mai fost termene intermediare, în instanţă.

„Pe măsură ce ne apropiem de final o să pot da informaţii suplimentare. Nu există probleme, până acum, ridicate, nici lămuriri suplimentare cerute, se pare că instanţa germană a primit informaţiile venite dinspre Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) şi de la instanţa de executare şi sunt, sper eu, lămuriţi”, a mai arătat Gorghiu.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din Germania

Evreii și homosexualii ar trebui să-și ascundă identitatea în „cartierele arabe” din Berlin, spune șefa poliției din Capitala germană

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Dosar privind finanțarea panourilor pentru promovarea cărții lui Nicolae Ciucă. Precizările DNA și reacția liderului PNL

Partenerii noștri