Când se deschid târgurile de Crăciun din România în 2024. Ce program au în acest an evenimentele din Piețele de Crăciun
Marile orașe din România se pregătesc pentru deschiderea celor mai spectaculoase târguri de Crăciun din 2024. În Piața Constituției din București, potrivit anunțului făcut de primarul Nicușor Dan, pe 29 noiembrie se va deschide cel mai mare și mai spectaculos târg de Crăciun din România.
Românii se pot bucura anul acesta de magia sărbătorilor de iarnă chiar de la jumătatea lunii noiembrie datorită evenimentelor specifice organizate în marile orașe. Târgurile de Crăciun din 2024 își deschid porțile mai devreme, față de alți ani, și anunță atracții și noutăți pentru vizitatorii de toate vârstele.
Când se deschid târgurile de Crăciun din România în 2024
Târgul de Crăciun de la Opera Copiilor din București se deschide vineri, 15 noiembrie
Evenimentul numit “Poveste de Crăciun” se află la cea de a IX-a ediție, iar în acest an activitățile interactive din incinta târgului sunt gândite astfel încât să transforme sărbătorile de iarnă într-o experiență de neuitat pentru vizitatori.
La Opera Comică pentru Copii (OCC, din Calea Giulești), în sălile de spectacole ale instituției, sunt programate 112 reprezentații. Curtea OCC va găzdui până pe 29 decembrie 2024 o serie de activități distractive și educative pentru copiii de toate vârstele.
Târgul de Craciun din Piața Constituției, București, se deschide pe 29 noiembrie
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat pe pagina de Facebook: „Dăm startul Sărbătorilor de iarnă vineri, 29 noiembrie, în Piaţa Constituţiei, unde se deschide cel mai mare şi mai spectaculos Târg de Crăciun din România.
Căsuţe cu produse tradiţionale şi suveniruri, carusel, roata panoramică, colinde, casa lui Moş Crăciun şi multe alte surprize vă aşteaptă în Piaţă până pe 26 decembrie”.
Târgul de Crăciun din Craiova se deschide pe 15 noiembrie 2024
Unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România își deschide porțile pentru vizitatori încă de la jumătatea acestei luni. Pentru ziua de vineri, 15 noiembrie, sunt anunțate concerte în aer liber, spectacole și jocuri pentru copii, dar și evenimente de unde nu lipsesc gustările tradiționale românești și decorurile de poveste. Târgul de Crăciun din oraș se va desfășura în perioada 15 noiembrie 2024 - 05 ianuarie 2025.
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide tot pe 15 noiembrie 2024
Ediția din acest an a târgului de Crăciun din Sibiu este intitulată "Christmas Unboxed" și se anunță una plină de surprize unice. Piața Mică din Sibiu va găzdui "Santa’s Land", un loc de magie dedicat copiilor, unde vor putea fi descoperite un carusel, un trenuleț, dar și sania virtuală a lui Moș Crăciun.
Târgul de Crăciun din Brașov se deschide pe 29 noiembrie
În perioada 29 noiembrie 2024 - 7 ianuarie 2025 se anunță, în Piața Sfatului din Brașov, unul dintre cele mai frumoase târguri de Crăciun din România. Localnicii, dar și turiștii, pot descoperi aici producători locali care își prezintă o serie de produse autentice, tradiționale, dar și mai multe căsuțe din lemn decorate de sărbătoare. Sunt organizate și anul acesta o serie de spectacole în aer liber, dar și evenimente specifice sărbătorii de Crăciun.
Târgul de Crăciun din Oradea se va deschide pe 29 noiembrie
La sfârșitul lunii noiembrie, în Oradea, se anunță unul dintre cele mai frumoase evenimente din oraș. Târgiul de Crăciun din 2024 își va deschide porțile în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie 2024. În tot acest timp, vizitatorii se pot bucura de magia sărbătorilor de iarnă datorită decorațiunilor de poveste, căsuțelor cu preparate tradiționale, dar și evenimentelor desfășurate în aer liber.
Târgul de Crăciun din Timișoara se deschide pe 30 noiembrie 2024
În 2024, în Timișoara, se vor organiza evenimente în trei piețe din Cetate. Astfel, vizitatorii pot descoperi târguri de Crăciun în Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Sfântul Gheorghe.
Marea deschidere este anunțată pe data de 30 noiembrie 2024, iar până pe 5 ianuarie 2025 sunt organizate în fiecare zi concerte în aer liber și o serie de programe artistice pentru persoane de toate vârstele. Nu lipsesc nici de aici căsuțele cu dulciuri de casă, produse tradiționale și decorațiuni de Crăciun.
Principalele atracții la târgurile de Crăciun din România în 2024
Fiecare oraș din țară care organizează târguri de Crăciun aduce în prim plan o serie de atracții pentru vizitatori în acest an. Toate Piețele de Crăciun vor fi decorate festiv, iar evenimentele care se vor desfășura aici, în perioada târgurilor, sunt gândite pentru a aduce bucurie și relaxare oamenilor care participă. Sunt orașe care anul acesta aduc și atracții noi precum:
Târgul de Crăciun din Craiova din acest an va avea un patinoar, o roată panoramică, dar și sania zburătoare a lui Moș Crăciun, atracție nouă a evenimentului.
Primăria Craiova a anunțat că tema centrală a târgului de Crăciun din acest an va fi inspirată de povestea “Frumoasa și Bestia”, iar evenimentele vor fi organizate în cinci zone diferite, fiecare zona cu propriul concept.
În Sibiu, vizitatorii sunt așteptați în acest an cu o serie de surprize printre care: un patinoar cu o suprafață de aproximativ 600 de mp, căsuțe cu bunătăți tradiționale, dar și Atelierul lui Moș Crăciun. Târgul de Crăciun din Sibiu se va desfășura în perioada 15 noiembrie 2024 - 05 ianuarie 2025.
Târgurile de Crăciun în marile orașe din Europa se deschid tot de la jumătatea lunii noiembrie
Marile orașe europene se pregătesc să ofere turiștilor și localnicilor experiențe inedite odată cu deschiderea târgurilor de Crăciun. Primul târg de Crăciun din Europa, în 2024, se va deschide în orașul Amsterdam, pe 15 noiembrie, urmat de Viena, pe 16 noiembrie 2024.
Ce târguri de Crăciun aleg să viziteze românii în orașele din Europa, în 2024
"Ca în fiecare an, pentru piețele de Crăciun, românii se îndreaptă către destinații accesibile din Europa, acolo unde pot ajunge atât cu transport propriu, cât și cu avion, cu legături directe. În topul destinațiilor cerute în acest an putem include: Viena, Budapesta, Praga, Munchen, Lisabona, Bratislava, Londra, orașe cu tradiție în organizarea târgurilor de Crăciun, a declarat pentru Digi24 Cristina Basarab, Brand Manager într-o agenție de Turism din Cluj-Napoca.
Editor : C.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News