Live

Video Bărbat mort, după ce a fost prins sub un mal de pământ în timp ce săpa o fântână. Intervenţia salvatorilor a durat zece ore

Data actualizării: Data publicării:
Accidentul a avut loc la Călugăreni, comuna Adâncata. Sursa foto: captură video Digi24

Tragedie într-o localitate din județul Suceava. Un bărbat a murit după ce a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce săpa o fântână. Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, iar intervenţia pompierilor a durat mai bine de zece ore, întrucât terenul era instabil, iar fântâna are zece metri adâncime.

Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava: Întreaga zonă era artificial creată pentru că era o fostă râpă unde a fost puspământ și pietriș, astfel încât a fost foarte grea intervenția. Am avut nevoie de intervenția unui utilaj greu, un escavator de 50 de tone, care practic și-a creat o zonă în proimitatea fântânii, o zonă de siguranță, astfel încât să putem ajunge la acea persoană. Intervenția, din păcate, a fost de durată, chinuitoare atât pentru salvatori, dar mai ales pentru rudele bărbatului decedat, aproape 10 ore.

Accidentul a avut loc la Călugăreni, comuna Adâncata. Au intervenit trei echipaje de pompieri militari, cu accesorii specifice şi cu sprijinul unei ambulanţe SAJ, cu medic.

Fântâna are o adâncime de aproximativ 10 metri, iar intervenţia pentru a ajunge la victimă a durat mai multe ore. A fost folosit un buldoexcavator pentru crearea accesului, iar ulterior, din cauza terenului instabil, a fost adus un utilaj greu.

Trupul neînsufleţit a fost găsit si scos duminică dimineaţă.

La ora 5:30, trupul neînsufleţit al bărbatului surprins de un mal de pământ a fost extras şi recuperat”, a transmis ISU Suceava.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tragedie la o petrecere din județul Suceava. Un băiat de 18 ani a murit după ce a fost înjunghiat de un alt tânăr

Descinderi în Suceava și alte trei județe, într-un dosar de contrabandă. Poliția a confiscat bunuri în valoare de peste 100.000 de lei

Au răspuns la telefon și au rămas fără zeci de mii de lei. Cum au fost păcălite două femei din Suceava

Reacția Arhiepiscopiei Sucevei în scandalul de la Biserica Sfânta Treime: „Slujbele sunt nule, nu aduc niciun folos sufletesc”

Partenerii noștri