Live

Bărbat arestat după ce și-a omorât concubina în bătaie. Femeia a refuzat în mod repetat să meargă la spital și să depună plângere

Data publicării:
Foto: Getty Images

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru omor calificat. Acesta este bănuit că și-ar fi bătut concubina, o femeie de 51 de ani, până a omorât-o, informează Mediafax.

Surse din rândul autorităților susțin că femeia era agresată frecvent de concubinul ei. De fiecare dată, ea ar fi refuzat ajutorul medical, dar și să depună plângere la poliție.

La fel s-a întâmplat la ultimul incident, produs în weekend. Sâmbătă, un echipaj de la Ambulanță a răspuns unui apel de urgență și a încercat să o transporte pe femeia care avea numeroase contuzii la spital. Ea ar fi refuzat și a rămas în casă împreună cu concubinul ei. A doua zi, bărbatul a sunat din nou la 112, solicitând ajutor medical pentru femeie. Aceasta a făcut stop cardio-respirator și nu a mai putut fi salvată.

„Era bătută bine, avea numeroase urme de violență. Inițial a refuzat să fie transportată la spital. A doua oară, echipajul a găsit-o căzută în cadă, au încercat să o salveze, nu au mai avut ce face. Femeia în vârstă de 51 de ani fusese agresată de concubin, prezenta un traumatism cranian, dar și multiple alte traumatisme și echimoze. Bărbatul era foarte agitat, echipajul a solicitat și sprijinul poliției“, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Polinschi, director medical SAJ Galați.

Bărbatul a fost reținut de polițiști și apoi a fost arestat pentru 30 de zile, sub acuzația de omor calificat. Surse din justiție susțin că femeia a refuzat de mai multe ori sprijinul autorităților, inclusiv emiterea unui ordin de protecție.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

VIDEO Panică la târgul de Crăciun din Galați, după ce roata panoramică s-a blocat din cauza unei pene de curent

Cadavrul unei femei, găsit la marginea unei localităţi din Dolj, între buruieni. Anchetatorii ar fi aflat cum s-a comis crima

Pelerinaj la moaștele Sfântului Andrei, la Galați. Credincioșii s-au rugat pentru pace, sănătate și înțelepciune

Partenerii noștri