Live

Video Avion prăbușit în lacul Colibița. Oamenii locului spun că pilotul obișnuia să facă manevre periculoase

Data publicării:
Avionul care s-a prăbușit în lacul Colibița a fost filmat în urmă cu câteva zile zburând foarte aproape de sol Foto: captură video

Un om a murit duminică, după ce avionul de mici dimenisiuni pe care îl pilota a căzut în lacul Colibița din județul Bistrița-Năsăud. Martorii spun că ar fi făcut o manevră periculoasă, ar fi zburat foarte aproape de apă. În aparatul de zbor mai era un cetățean german, care a scăpat teafăr. 

Zgomotul puternic provocat de impact i-a alertat pe angajații unui hotel aflat în apropiere. Oamenii au folosit bărcile ca să ajungă lângă avionul prăbușit.

„Un pasager, când am ajuns noi, l-au urcat într-o barcă și celălalt era în apă, îl țineau trei persoane deasupra, să nu se ducă la fund. Împreună cu colegul de la pompieri am reușit să-l urcăm pe ambarcațiunea noastră, a început manevrele de resuscitare și am venit repede la mal”, a povestit la Digi24 Marian Bunculeț, martor ocular la accident.

Imediat, la fața locului au ajuns echipaje SMURD, inclusiv cu un elicopter.

Aproape două ore au încercat medicii să-l resusciteze pe pilotul avionului, însă nu au reușit să îl țină în viață. Martorii spun că imediat după prăbușire, omul și-a pierdut cunoștința și a stat mai mult de cinci minute sub apă.

Pasagerul aflat în avion, cetățean german, a reușit să înoate până la mal. A suferit mai multe atacuri de panică, e în stare de șoc și a fost transportat la Spitalul din Bistrița pentru tratament.

Cauza accidentului aviatic va fi stabilită de anchetă, însă oamenii care au văzut avionul înainte de tragedie bănuiesc ce s-a întâmplat.

„Cred că din cauza soarelui, nu a aproximat cum trebuie distanța față de apă, a lovit cu aripa stângă în lac și s-a răsturnat”, spune Marian Bunculeț.

Teoria e susținută de faptul că oamenii din zonă l-au mai văzut pe pilot în timp ce zbura foarte aproape de sol și chiar l-au filmat în timpul unei astfel de manevre, cu doar câteva zile din urmă.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lemn în valoare de 350.000 de lei, transportat ilegal. Ce au descoperit autoritățile

Un avion de vănătoare F-18 s-a prăbuşit în estul Spaniei. Pilotul nu a supravieţuit

Femeie de 62 de ani, jefuită și aruncată din mașina pe care o luase la ocazie

O tânără de 24 de ani a murit după ce motocicleta pe care se afla ca pasager s-a izbit frontal de o mașină

Partenerii noștri