Live

Aproape 11 kilograme de droguri descoperite în urma unor percheziții efectuate în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj

Data publicării:
Acuzaţiile în acest dosar sunt de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals în declaraţii, iar persoanele cercetate ar fi obţinut astfel venituri de aproximativ 6.000.000 de euro. Foto: Arhivă Digi 24

Aproximativ 11 kilograme de droguri au fost descoperite şi ridicate, miercuri, în urma a 12 percheziţii domiciliare efectuate pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj, la cinci persoane suspectate de trafic de droguri, potrivit unui comunicat de presă remis de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Percheziţiile au fost dispuse în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

„Cu ocazia celor 12 percheziţii domiciliare efectuate în cursul acestei zile, au fost descoperite şi ridicate în vederea cercetărilor 19 colete cu o substanţă vegetală verde oliv (aproximativ 11 kilograme), o pungă cu o substanţă cristalină alb-gălbuie (aproximativ 300 de grame), 2 plicuri cu ziplock conţinând o substanţă cristalină alb-gălbuie, un borcan cu urme de substanţă vegetală, susceptibile a avea efect psihoactiv, aproximativ 1.000 de plicuri din plastic cu ziplock nefolosite, un cântar de mare precizie, un pistol cu aer comprimat, 1.400 de lei şi mai multe telefoane mobile”, se arată în comunicatul menţionat.

Potrivit DIICOT, gruparea infracţională s-ar fi constituit începând cu luna octombrie a anului trecut, iar drogurile erau comercializate către consumatori din judeţele Bistriţa-Năsăud şi Cluj.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud a precizat că gruparea acţiona în special în localităţile Beclean, Reteag, Nimigea şi Figa, ultima fiind staţiune turistică balneară frecventată de foarte mulţi tineri, iar din grupul infracţional au făcut parte la început patru persoane cu vârste cuprinse între 34 şi 49 de ani, din oraşul Beclean şi comuna Ciceu-Mihăieşti, cărora li s-au alăturat ulterior alte două persoane din judeţ, implicate mai ales în distribuţia drogurilor.

În urma percheziţiilor de miercuri, patru suspecţi au fost conduşi la audieri.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, al IPJ Bistriţa-Năsăud şi al luptătorilor de la Serviciile pentru Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Bistriţa-Năsăud, Sibiu, Maramureş şi Satu-Mare.

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital

Operaţiunea „BLIZZARD”: Trafic de droguri și arme prin firme de coletărie, arestări și sute de kilograme de droguri confiscate în 2024

Parchetul European face percheziţii în judeţul Maramureş, într-un dosar de fraudă cu subvenţii în valoare de 2 milioane de euro

Operaţiunea „Şcoala”: Zeci de percheziţii în mai multe oraşe şi în București, într-un dosar privind vânzarea de droguri către elevi

Partenerii noștri