Live

Apel fals la 112. Un copil de 10 ani a anunțat că a fost răpit de mai multe persoane și se află într-o dubă

Data publicării:

Un copil de 10 ani din comuna Florești, județul Cluj, a sunat la 112 și a anunțat că a fost răpit de mai mulţi infractori şi că se află într-o dubă. Polițiștii au reușit, miercuri, să îl identifice și au stabilit că a fost vorba despre un apel fals, făcut în joacă, informează Mediafax.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, miercuri, apelul a fost primit marți seara, în jurul orei 20.00. Imediat, s-a constituit o echipă operativă, coordonată de procuror, formată din poliţişti din cadrul mai multor structuri.

„La data de 30 iulie, în jurul orei 20, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană, a cărei voce părea a fi de copil, a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că a fost prinsă de mai mulţi infractori şi că se află într-o dubă. Apelantul a refuzat să ofere detalii privind identitatea sa. În urma apelului, s-a înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal şi s-au activat toate resursele avute la dispoziţie pentru soluţionarea cazului. S-a constituit o echipă operativă, coordonată de procuror, formată din poliţişti din cadrul mai multor structuri”, susțin reprezentanții IPJ Cluj.

Acțiunile polițiștilor s-au încheiat miercuri, când l-au identificat pe apelant și au stabilit că informațiile furnizate nu au fost reale.

„De la primirea apelului, pentru toţi cei implicaţi a început o cursă contra cronometru care s-a încheiat în cursul zilei de miercuri, când a fost depistat apelantul la domiciliu, în localitatea Floreşti, stabilindu-se că este vorba despre un minor în vârstă de 10 ani. De asemenea, s-a stabilit că acesta este în afara oricărui pericol, iar apelul 112 s-ar fi efectuat «în joacă», situaţia expusă nefiind reală”, se arată în comunicatul polițiștilor clujeni.

Aceștia susțin că în cercetările derulate, care au inclus verificări în teren și alte măsuri specifice și tehnice, au fost implicați polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale, ai Poliţiei Cluj-Napoca, ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, ai Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, precum șijandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.

Surse judiciare au declarat că apelul a fost efectuat de pe un telefon cu cartelă pre pay, iar părinții copilului nu au fost amendați, întrucât acesta ar avea probleme medicale.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital

Cazul băiatului mort la spital. Rafila îi critică pe medici: „Nu există motivații atunci când discutăm despre salvarea unui copil”

Târgul de Crăciun din Cluj poate fi vizitat din 22 noiembrie. Nu vor mai fi focuri de artificii în acest an la deschidere

Oase ce par a proveni de la un copil, descoperite în timpul unor lucrări, în Timișoara. Poliția a deschis dosar de ucidere din culpă

Partenerii noștri