Live

Anchetă a poliției în cazul unui bebeluș de 5 luni ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral grav

Data actualizării: Data publicării:
Un bebeluș de 5 ani ajuns la spital cu traumatism cranio-cerebral grav. Foto: GettyImages

Polițiștii și asistenţii sociali de la Protecţia copilului din Galaţi fac cercetări în cazul unui bebeluş de cinci luni care a ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral. Pentru că era în stare gravă, copilul a fost transferat de urgenţă la București cu un elicopter SMURD. Bebeluşul a fost lăsat în grija unei rude de către mamă care este plecată din ţară.

Băieţelul de 5 luni a fost luat cu ambulanţa de la casa mătuşii sale şi dus la Spitalul de Copii Sf. Ioan din Galaţi. Medicii de aici au cerut însă imediat transferul la Bucureşti. Copilul avea nevoie urgentă de o intervenţie chirurgicală.

Iuliana Moraru, director medical la Spitalul de Copii Galaţi: Starea generală a fost gravă încă de la primirea în serviciul nostru. În urma investigațiilor imagistice s-a evidențiat un hematom subdural mare, cu efect masiv de masă și cu herniere, motiv pentru care a fost transferat de urgență la spitalul Grigore Alexandrescu, secția neurochirurgie.

Copilul era crescut de mătuşă, mama acestuia fiind plecată în străinătate. Acum, asistenții de la Protecția copilului vor să afle dacă băieţelul era bine îngrijit de către rude.

Tania Calcan, purtător de cuvânt DGASPC Galaţi: Încercăm să luăm legătura cât mai repede cu membrii familiei, respectiv mama, tata sau alte rude şi încercăm să înțelegem ce s-a întâmplat. O să încercam instituirea unei măsuri de protectie specială pentru copil, în situaţia în care mediul familial se dovedeste a fi unul nepotrivit pentru sănătate și evoluția lui ulterioară.
Reporter: Familia era în evidența direcției?
Tania Calcan, purtător de cuvânt DGASPC Galaţi: Nu, familia nu a fost în evidență, din ce informații avem este singurul copil al cuplului.

Poliţiştii au început și ei o anchetă.

Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galaţi: A fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt, în urma rezultatelor acesteia și a expertizei medico-legale urmând a se concluziona dacă în cauză este vorba despre săvârșirea unei fapte de natură penală.

Copilul a fost operat și se află în secția de terapie intensivă a spitalul clinic de urgenţă Grigore Alexandrescu.

Reporter: Dana Costache / Operator: Bogdan Vlădoiu

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Raportul în cazul băiatului decedat la Spitalul Târgu Jiu, restituit Comisiei de cercetare disciplinară. Care sunt motivele

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Noi detalii în cazul băiatului mort la Spitalul din Târgu Jiu: Medicul de gardă nu a completat foile de observație

Partenerii noștri