Live

Accident cu 3 mașini, un TIR și o autofurgonetă care transporta cai. O persoană a murit iar alte 4 sunt rănite

Data actualizării: Data publicării:
O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate o autofurgonetă cu remorcă, un TIR şi alte trei autoturisme. Foto: Emil Țigănele/ ISU Semenic

O persoană a murit şi alte patru au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate o autofurgonetă cu remorcă, un TIR şi alte trei autoturisme, produs duminică, între Caransebeş şi Lugoj, transmite News.ro.

Sursa video: Emil Țigănele/ ISU Semenic

ISU anunţă că s-au înregistrat un mort şi 4 răniţi, în urma accidentului în care au fost implicate 3 mașini, o autofurgonetă cu remorcă ce transporta cai și un TIR. 

„La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o descarcerare, o ambulanţă SMURD, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, două ambulanţe SAJ şi un echipaj IPJ. 

De asemenea, a fost solicitată şi intervenţia elicopterului SMURD din cadrul Punctului Aeromedical Caransebeş”, a transmis ISU Caraş-Severin. 

O mașină a fost aruncată sub TIR, potrivit publicației locale Caon.ro.

În urma accidentului 4 persoane au fost transportate la spital cu traumatisme, iar o victimă este decedată. 

Anterior, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunța: „Pe DN 6 Caransebeş-Lugoj, la kilometrul 470+300 de metri, în apropierea localităţii Constantin Daicovici, judeţul Caraş-Severin, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi alte trei autoturisme”. 

Circulaţia era oprită pe ambele sensuri de mers, valorile de trafic fiind ridicate în zonă.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Incendiu la Spitalul Colentina, din cauza unui boiler electric. Opt pacienţi au fost evacuaţi preventiv

Două fetiţe cu arsuri din cauza unei explozii într-o localitate din județul Botoșani au fost transportate cu un avion SMURD în Capitală

Incendiul izbucnit la o casă din zona Unirii a Capitalei a fost stins de pompieri, după două ore. Nimeni nu a fost rănit

Partenerii noștri