Live

23 de persoane arestate în dosarul indemnizațiilor pentru copii obținute cu acte false

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

23 de persoane au fost arestate, iar 4 au fost plasate sub control judiciar într-un dosar în care se fac cercetări pentru obținerea unor indemnizații de creștere a copilului cu acte false. Prejudiciul depășeșe 8 milioane de lei, spun polițiștii și procurorii DIICOT Călărași, citați de Mediafax.

În acest dosar, polițiștii și procurorii au făcut, în perioada 5 – 13 noiembrie 2020, 150 de percheziții în București și în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Bacău şi Vaslui. De asemenea, au pus în aplicare 153 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane care ar fi beneficiat de indemnizații de creștere a copilului, obținute în mod ilegal.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost confiscați 103.070 de lei, 33.110 euro, 970 de dolari, 400 de shekeli israelieni, 280 de lire sterline, 2,6 kilograme de aur și un pistol tip airsoft. De asemenea, la domiciliul uneia dintre persoanele bănuite, au fost descoperiți 10.000 de dolari, 20.500 de euro și 7.500 de lire, în bancnote false.

Conform unui comunicat al IGPR, în cauză urmează a fi dispuse măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile, până la concurența prejudiciului cauzat, de aproximativ 1.700.000 de euro.

În acțiune, au fost angrenați 425 de polițiști, 16 luptători ai SIAS și 85 de luptători din cadrul Jandarmeriei Române.

În cadrul dosarului penal instrumentat de DIICOT Călărași sunt efectuate cercetări faţă de 180 de persoane bănuite.

Potrivit polițiștilor, au fost reținute 23 de persoane, care ulterior au fost arestate preventiv de către Tribunalul Călăraşi, iar față de 4 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Cercetările au început în 3 noiembrie 2020, când au fost făcute 50 de percheziții domiciliare în București și în județele Călărași și Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 - 2020, s-ar fi constituit și acționat un grup infracțional organizat care, prin întocmirea în fals a documentației necesare, ar fi obținut sume consistente de bani, cu titlu de indemnizație de creștere a copilului cu vârsta de până la 2 ani. În scopul obținerii banilor, membrii grupului ar fi identificat potențiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinți sau care urmau să devină părinți în perioada imediat următoare.

„Beneficiarii recrutați în acest scop de către membrii grupului ar fi fost persoane fără venituri sau cu o situație materială precară, care ar fi acceptat să utilizeze documente false puse la dispoziție de către membrii grupului, pe baza cărora să obțină indemnizații generoase de creștere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani, împreună cu membrii grupului. În acest scop, gruparea infracțională ar fi deținut, de facto, mai multe societăți comerciale fantomă, pe care ar fi făcut angajări fictive, retroactive, documentația întocmită atestând, în fals, că beneficiarii ar fi fost angajați în aceste societăți comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii ar fi primit salarii consistente”, se arată în comunicat.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Fraţii Tate scapă de procesul în care erau acuzaţi de trafic de persoane şi viol. DIICOT trebuie să reia ancheta de la zero

Percheziţii în Vaslui după un conflict violent între români în Marea Britanie. Ce au descoperit autoritățile

Partenerii noștri