12 cetăţeni străini şi români, depistaţi cu droguri în prima noapte a festivalului Neversea
Un număr de 12 persoane au fost depistate cu substanţe psihoactive asupra lor, în prima noapte a festivalului Neversea, jumătate dintre acestea fiind cetăţeni bulgari, sârbi şi israelieni, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
„În noaptea de 7 spre 8 iulie 2022, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu cei ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Porturi Maritime, au constatat 5 infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu şi au depistat 7 persoane, dintre care 3 cetăţeni bulgari, 3 cetăţeni români şi 1 cetăţean sârb. De asemenea, au fost ridicate 2 ţigări, care ar fi conţinut canabis, 5 comprimate ecstasy şi o pungă transparentă, autosigilantă, care ar fi conţinut substanţă cristalină”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.
De asemenea, potrivit sursei citate, jandarmi ai Inspectoratului General al Jandarmeriei Române „au efectuat 4 constatări de deţinere de droguri în vederea consumului propriu”, la punctul de acces. Au fost depistate cinci persoane, dintre care doi cetăţeni israelieni, care ar fi deţinut patru ţigări cu canabis, o pungă din plastic ce ar fi conţinut o substanţă pulverulentă albă, o pungă transparentă autosigilantă, cu o substanţă vegetală verde-oliv şi 1,5 comprimate ecstasy.
Totodată, jandarmii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.100 lei, pentru consum de băuturi alcoolice şi provocare de scandal pe drumurile publice, în exteriorul locului de desfăşurare a festivalului, potrivit Agerpres.
Cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, Neversea, se desfăşoară la Constanţa în perioada 7 - 10 iulie, peste 150 de artişti naţionali şi internaţionali de renume fiind prezenţi la eveniment.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News