Live

Video Eveniment rar la grădina zoologică din Sibiu: O femelă lemurian a născut gemeni

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Profimedia Images

Pentru prima dată la grădina zoologică din Sibiu s-au născut gemeni lemurieni, o raritate pentru parcurile zoo în general, a declarat joi, pentru AGERPRES, medicul veterinar Liviu Todescu.

"Puii s-au născut în urmă cu o săptămână. Este vorba de doi pui, ceea ce este o raritate, de obicei femela dă naştere unui pui, doar cazuri excepţionale naşte gemeni. În prezent avem în total 9 lemurieni", a precizat medicul Liviu Todescu.

Puii cântăresc la naştere mai puţin de 100 de grame şi sunt purtaţi pe piept în primele două săptămâni de viaţă.

 

 

Îngrijitorii nu vor cunoaşte sexul puilor până când aceştia nu se vor desprinde de spatele mamelor şi vor începe să se mişte independent.

Lemurienii cu coadă inelată pot fi văzuţi în permanenţă la Zoo din Sibiu, chiar dacă în prezent este frig. Animalele sunt protejate de temperaturile scăzute şi au un adăpost special în încăperi încălzite, prevăzute cu geamuri mari, pentru a permite vizitatorilor să-i vadă. Când este cald, lemurienii stau afară, într-un spaţiu amenajat pentru ei.

Lemurienii trăiesc în grupuri destul de mari şi obişnuiesc să stea îmbrăţişaţi, fie pentru a se încălzi, fie pentru a consolida relaţiile dintre ei.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri