Live

Emil Hurezeanu: Probabil la summitul din iunie se va anunța o primă intrare în Schengen, cu aeroporturile

Data actualizării: Data publicării:

Intrarea României în spațiul Schengen, cu aeroporturile, ar putea fi anunțată după summitul din iunie de la Bruxelles, a declarat, joi seară, Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, la Digi24. „Facem parte din cea mai bună constelație statală pe care am avut-o vreodată. Am fost egalii Franței și suntem egalii Franței, Germaniei”, a subliniat el.

Emil Hurezeanu, ambasadorul român în Germania, a spus joi seară la Digi24, vorbind despre intrarea României în Schengen, că „misiunile diplomatice, îndeosebi cea de la Bruxelles, au funcționat foarte bine”.

„N-ar trebui să ne dedublăm, pentru că statul român, prin aparatul ministerial, prin diplomați, știu din propria mea experiență, funcționează foarte pro-european. Nu e vorba numai de decalajul de cultură, de inteligență, e vorba și de o sumă de neînțelegeri care n-au fost rezolvate la timp și acum iau forme uneori grotești. Dacă ne împărțim între Iași și Sibiu, cei buni și cei răi, nu ajungem nicăieri”, a subliniat Emil Hurezeanu, la Jurnalul de seară.

„Va veni Parlamentul nou, va fi ales în 26 mai, vor apărea poate 25-30% radicalii, euro-scepticii, naționaliștii, suveraniștii. Parlamentul European îi primește și pe cei care sunt împotriva Parlamentului European și împotriva UE”, a precizat ambasadorul român.

„Nu cred că vom asista la războaie, va trebui să asistăm la o confruntare nouă, în care să se redefinească relația cetățeanului cu instituțiile. Probabil și UE are erorile ei, probabil și-a autonomizat în acești mulți de funcționare niște nuclee de putere care par mai depărtate de statele membre și de cetățeni, dar suma, la capăt, când tragem linia, ne obligă pe noi, românii, să constatăm că în ultimii 10-12 ani facem parte din cea mai bună constelație statală, regională, federativă, de alianță pe care am avut-o vreodată. Am fost egalii Franței și suntem egalii Franței, ai Germaniei. Probabil la summitul din iunie se va anunța și o primă intrare în Schengen, cu aeroporturile. Se mai opune domnul Rutte?! Nicăieri nu e pace, nu domnește armonia și nu e bătaie de flori la șosea. Nicăieri! Limbajul e dur, politicenii se războiesc, dar există un plafon de autolimitare, care nu transformă scena politică, oricât de tensionată, într-un război intern permanent, care nu are efecte deloc pozitive pentru majoritatea cetățenilor țării”, a spus Emil Hurezeanu.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Intrarea României în Schengen. Comisia Europeană: Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă

MAI a dat asigurări că vor exista doar „controale aleatorii și inopinate” la granițele cu Bulgaria și Ungaria de la 1 ianuarie 2025

Bulgaria introduce controale la granița cu România timp de șase luni, de la 1 ianuarie

Partenerii noștri