VIDEO. Ecaterina Andronescu îi propune vloggerului Cristian Dascălu un job la minister
Ministrul educației, Ecaterina Andronescu, a fost „cucerită”, duminică seara, în studioul Digi24, de ideile lui Cristian Dascălu, vlogger și programator, încât i-a propus să vină să lucreze la minister, fie și pentru un job part-time.
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu
Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”
Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal
35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni
Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri
Tânărul Cristian Dascălu, de profesie programator, a făcut stagii în străinătate și a avut ocazia să lucreze la giganţi precum Google sau Facebook, dar a preferat să revină în țară. El își împărtăşeşte experienţele și prin intermediului unui canal video pe YouTube. Peste 100 de mii de abonaţi îi urmăresc postarile zilnice.
Cristian Dascălu a fost invitat la Digi24 pentru a participa la o discuție despre viitorul educației în România alături de ministrul Ecaterina Andronescu și de Alexandra Albu, jurnalistă Digi24.
- Cristian, cum vezi tu educația în viitor, în 5-10-15 ani? a fost întrebat vloggerul de moderatorul discuției, jurnalistul Andrei Tomescu.
- Schimbările în piața de muncă se petrec mult mai rapid decât, poate, va fi în stare sistemul educațional să țină pasul și aici, ca o soluție pot să văd, îmi pot imagina o școală sau poate o universitate care să informeze elevii, să le spună că educația este responsabilitatea fiecăruia în parte și ceea ce se predă la școală și facultate e o informație bună, utilă, dar nu e suficientă neapărat și atunci mi s-ar părea o măsură extraordinară dacă s-ar putea preda sau înștiința, aduce la cunoștința elevului că uite, faci școala asta, o să te ajute, dar e și responsabilitatea ta să înveți mai departe, ai acces la informație în ziua de azi, există internet. În același timp, consider că se poate veni și din exterior cu ajutor și aici mă refer poate la medii pe care elevii și studenții le frecventează, precum platformele sociale, precum YouTube - și eu în direcția aceasta chiar încerc să mă implic pe cât posibil, să vin cu experiențele pe care eu le am și să împărtășesc mai departe cu comunitatea. Chiar am avut niște reacții foarte, foarte plăcute din partea oamenilor care m-au urmărit și care poate au găsit niște informații legate de informatică, să zicem, pe care nu au avut ocazia să le afle la școală, a declarat Cristian Dascălu.
- Îmi dați voie să-i fac o propunere? a intervenit în acest moment al discuției ministrul educației, Ecaterina Andronescu, adresându-se apoi direct vloggerului: Nu vreți să lucrați, măcar part-time, și pentru Ministerul Educației? Îmi place foarte mult cum gândiți, i-a spus râzând Ecaterina Andronescu.
- Sigur, putem discuta. Multumesc mult, i-a răspuns zâmbind Cristian Dascălu.
Cine este Cristian Dascălu
În timp ce mulţi tineri îşi fac planul să plece din ţară încă de pe băncile liceului sau ale facultăţii, sunt şi români care, deşi au luat contactul cu străinătatea, aleg să revină în România. Un exemplu este Cristian Dascălu, vlogger şi programator. El a avut curajul să refuze oferte de la giganţi precum Google sau Facebook, pentru a reveni în ţară. Şi împărtăşeşte din experienţa sa prin intermediului unui canal video.
„Eu sunt aici la un internship, aici, la Google. Sunt aici pentru trei luni. Fac parte dintr-o echipă şi lucrez pe proiectele echipei respective”, relata Cristian Dascălu pe vloggul său.
„Salutare! În episodul de azi, mergem la sediul Facebook. E unul dintre cei mai buni angajatori la nivel mondial.Cei care lucrează la Facebook beneficiază de o anumită libertate. De exemplu, nu trebuie sa vii la ore fixe, de la 9 la 5, nu trebuie să te îmbraci la costum. În unele cazuri, poţi lucra şi de acasă. Trebuie să respecţi doar două lucruri: să-ţi faci treaba şi să să nu încurci colegii de echipă”, explica vloggerul într-o altă postare.
Cristian Dascălu este un tânăr care priveşte spre viitor cu multă încredere. A făcut internship la Google şi Facebook şi a primit oferte să rămână acolo, după ce americanii au fost impresionaţi de românul de 25 de ani. Tânărul a ales să revină în ţară. Și a explicat și de ce:
„Mie îmi place România. Eu, pe termen lung, vreau să rămân în România, pentru că îmi place ţara asta. Am avut şansa, tânăr fiind, să călătoresc prin mai multe locuri din lume. Am locuit în Elveţia, aproape un an, în Londra, cât am lucrat la Facebook, am locuit în America, pe coasta de Vest şi de Est. Şi mi-am dat seama că nu fug câinii neapărat cu covrigii în coadă şi pentru mine, personal, ar fi mai bine în România, pentru industria în care sunt şi pentru persoana mea”.
Absolvent de Matematică-Informatică la Universitatea Bucureşti, Cristian Dascălu împărtăşeşte din experienţa sa pe propriul vlog pe YouTube. Peste 100 de mii de abonaţi îi urmăresc postarile zilnice.
„În liceu, în facultate, se pune accentul pe individ şi nu prea ai nevoie de altcineva ca să fii foarte performant, iar iluzia asta e spulberată în momentul în care ajungi să lucrezi într-o companie, pentru că, într-o companie, trebuie să vorbeşti foarte mult cu ceilalţi şi, cu cât eşti mai abil în a-ţi expune părerile şi a-ţi împărtăşi opiniile, cu atât proiectul se va mişca mai bine şi echipa va merge mai bine”, a explicat el.
Învățământul dual, învățământul profesional și viitorul educației
(Prima parte a discuției despre învățământ)
(VIDEO. Partea a doua a discuției despre educație cu Ecaterina Andronescu, Cristian Dascălu și Alexandra Albu)
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News