Live

Un vot în Senat menține mii de fete la marginea societății. Sociolog: Parlamentarii să vadă realitatea acolo unde copiii nasc copii

Data actualizării: Data publicării:
Educația sexuală în școli rămâne în varianta inițială. Se va numi educație sanitară și copiii vor participa la ore numai cu acordul părinților.. FOTO: Getty Images

Educația sexuală în școli rămâne în varianta inițială. Se va numi educație sanitară și copiii vor participa la ore numai cu acordul părinților. Varianta se afla în lege și a fost păstrată de Senat, după ce președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea, astfel încât componenta de educație sexuală să fie clar precizată. Sociologul Gelu Duminică a vorbit la Digi24 despre impactul pe care îl are acest vot în România, aflată pe locul 2 în UE în privința mamelor minore: "Aruncăm anual 14.000 – 15.000 de fete la marginea societății."

Dacă cei de la USR au susținut că termenul de "educație sanitară" ar trebui înlocuit cu "educație sexuală", toți ceilalți parlamentari de la celelalte partide s-au opus acestei modificări, precum și celei care privea eliminarea acordului părintelui pentru studierea acestei materii.

Votul a fost dat în contextul în care România este pe locul 2 în UE în privința sarcinilor în rândul adolescentelor.

În cifre, anual, peste 15.000 de fete minore rămân însărcinate în România, iar cifra este în creștere, cu 1.000 – 2.000 de cazuri de la an la an, a declarat la Digi24 sociologul Gelu Duminică.

El a explicat că această cifră crește tocmai pe fondul ignoranței: "Încă mulți ne creștem copiii cu te-a adus barza și îi învățăm să se rușineze de sexualitatea lor și ei ajung să își ia informații din alte surse decât cele credibile. Încă avem fete care cred că dacă se săruta rămân însărcinate.

Una din principalele cauze pentru cifrele astea îngrijorătoare e ignoranța, lipsa de cunoaștere. Cunoașterea se dă prin familie și prin școală. Nu înțeleg în ce lume trăiesc parlamentarii români, dar i-aș invita pe cei care au rezistență la acest subiect să vină cu mine în comunitățile unde astfel de realități sunt la tot pasul și să le spună că e bine să își înceapă viața sexuală la 13 ani în totală necunoștință de cauză.

Zilnic aflăm despre copii care nasc copii.

Faptul că încă ne raportăm la elemente de secol XVIII spune ceva despre noi și despre societatea pe care o croim.

Dacă ne uităm de unde vin aceste realități o să ne dăm seama că părinții nu sunt interesați de subiect, pe de altă parte nu își vor da acordul, iar cei care și-l vor da sunt tot cei care au discuții acasă cu copiii lor. Și atunci legea nu îi va ținti pe cei aflați cu adevărat în nevoie.

Asta arată fața hâdă a policianismului românesc, a populismului pseduo-creștin.  

Să nu uităm că dintre 15.000 de mame minore, doar 900 mai sunt în școală, iar noi aruncăm anual 14.000 – 15.000 de fete la marginea societății. Asta trebuie să rezolvăm, iar răspunsul stă în educație", a explicat sociologul.

Senatul nu a ținut cont de criticile președintelui din cererea de reexaminare

În noiembrie 2020, președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea în Parlament a legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care Parlamentul a înlocuit termenul de "educație sexuală" cu "educație sanitară" și a condiționat participarea elevilor la ore de acordul scris al părinților.

Anterior, legea fusese contestată de președinte și la Curtea Constituțională, însă judecătorii CCR au declarat-o constituțională.

Legea nu definește noțiunea de "educație sanitară", susținea președintele în cererea de reexaminare pe care o trimisese Parlamentului.

Klaus Iohannis critica și eliminarea mențiunii "cel puțin o dată pe semestru" spunând că devine neclar dacă intenția legiuitorului a fost de a transforma materia într-o disciplină predată pe tot parcursul anului școlar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanție că măcar o dată pe semestru elevii vor putea beneficia de programele de educație pentru viață.

De asemenea, președintele susținea că este neclar momentul în care părintele trebuie să își dea acordul pentru predarea educației sanitare și dacă acesta sintagmă cuprinde și programe în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

"În forma legii transmise la promulgare, din redactare nu reiese cu claritate dacă norma stabilește că programele de educație pentru viață sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor (...) Din analiza acestor dispoziții, este neclar momentul în care trebuie să se solicite acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor în vederea participării la aceste programe de educație, nerezultând fără echivoc dacă acesta se stabilește ca etapă premergătoare conceperii măsurilor necesare de către autoritățile mai sus precizate, sau acordul părinților este necesar ulterior, cu ocazia implementării acestora", scria președintele în cererea de reexaminare.

Legea a fost adoptată în iunie 2020 de Camera Deputaților, după ce a fusese modificată în Comisia de Muncă de parlamentari din PNL și PSD.

Citește și: PNL și PSD au eliminat prin lege educația sexuală din școli. „Decizia este la părinți, nu la unii care vor să smintească națiunea”

 

 

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Parlamentarii din Coreea de Sud au votat și pentru demiterea preşedintelui interimar, după ce l-au demis pe Yoon Suk Yeol

Partidul SOS România a sesizat CCR privind mandatul președintelui Klaus Iohannis

Gardul de la Cotroceni a fost vandalizat. Mesajul lăsat de un bărbat pe gardul palatului și amenda primită

Portretul lui Mihail Neamțu, noul președinte al Comisiei de Cultură. Cunoscut pentru dezinformări și acuzat de propagandă legionară

Partenerii noștri