Live

Video Testarea elevilor începe, luni, cu o serie de nelămuriri. Cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului?

Data actualizării: Data publicării:
Trei copii demonstrează că testul de salivă pentru COVID nu este deloc complicat Foto: captură video

Copiii din întreaga țară ar trebui să se testeze, luni dimineață, înainte de începerea orelor. Numai că folosirea testelor pentru salivă la școală are încă multe necunoscute, atât pentru părinți, cât și pentru elevi. Asta, în cazul celor care au fost de acord să le folosească, pentru că măsura nu este obligatorie.

Testele pentru salivă au fost distribuite școlilor la finalul săptămânii trecute, iar luni dimineață va începe toată această procedură de testare.

Recomandarea este ca fiecare elev să se testeze de 2 ori pe săptămână, iar zilele stabilite sunt luni și joi. Ministrul Educației a precizat că au fost cumpărate teste și pentru profesori, învățători și personalul nedidactic din școli. Așadar și aceștia ar trebui să se testeze la fel ca elevii.

Cine semnează pentru primirea testelor?

Nu există o procedură stabilită. Elevii de liceu primesc testele de la profesori, în cazul copiilor de gimnaziu testele le sunt înmânate părinților.

Unora li s-a cerut să semneze pentru ele, însă sunt și situații în care testele le-au fost puse elevilor mici în ghiozdan pentru a fi duse acasă.

Cine verifică dacă testele sunt făcute corect?

Una dintre cele mai mari îngrijorări este cine va verifica dacă testele sunt sau nu bine făcute? 

În unele școli testarea se va face în clasă,  dar cele mai multe școli au decis ca elevii să se testeze acasă, astfel că adultul care supraveghează procedura trebuie să se asigure că testul este folosit corect.

Testarea se bazează pe buna-credință a părinților. Dar cine garantează că un părinte trimite rezultatul corect al testului? La această întrebare autoritățile spun că fac apel la responsabilitatea părinților, să se asigure că elevii se testează de două ori pe săptămână și să comunice rezultatul întocmai.

Cum se transmit rezultatele testelor făcute acasă?

Luni și joi se vor testa elevii. La fel și profesorii, învățătorii și personalul nedidactic din școală. Nu există o procedură standard pentru transmiterea rezultatelor. Unele școli cer doar rezultatele pozitive, altele cer toate rezultatele.

Citiși și: Cum se face testul de salivă? Câțiva copii fac o demonstrație practică - VIDEO

Unele unități de învățământ au cerut ca părinții să noteze și data pe test pentru a se asigura că nu va fi fotografiat acelașă răspuns și data viitoare, altele însă nu au luat această măsură.

Nu există o procedură unitară, fiindcă decizia a fost ca fiecare școală să fie lăsată să se organizeze după cum consideră pentru testarea elevilor.

Ce se întâmplă dacă testul de salivă este pozitiv?

Șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că folosirea testelor de salivă reprezintă doar o testare de screening, iar testul de salivă nu este definitiv. Dacă el arată un caz pozitiv sau dacă copilul este simptomatic și testul de salivă este negativ, urmează un test PCR obligatoriu, pentru a depista dacă într-adevăr copilul este negativ, fiind simptomatic.

Dacă testul de salivă arată că este pozitiv, din nou rezultatul trebuie să fie confirmat cu un test PCR.

„Acești copii pot să fie scoși din comunitatea lor și lăsați acasă în izolare timp de 10-14 zile, până când devine negativ și nu mai este contagios. Școala devine mai sigură și își poate continua activitatea cu risc mai mic de închidere și în cazul unor clase, și a a școlii întregi”, a arătat șeful DSU.

Când se suspendă cursurile unei clase?

Cursurile unei clase se suspendă pentru 14 zile doar când există un rezultat pozitiv la un test PCR. Școlile nu pun la dispoziție astfel de teste, așa că părinții sunt cei care suportă costurile.

Pe de altă parte, noua variantă a coronavirusului, Omicron, este identificată mai greu printr-un simplu test pentru salivă.

„Testele pe bază de salivă folosite în școli sunt teste de screening cu o sensibilitate ceva mai redusă decât... sunt tot teste pe bază de antigen, doar că nu folosesc exsudat nazofaringian ca produs, folosesc saliva. Din cauza asta, și cantitatea de produs este mai mare, de la un tampon care se descarcă într-un mediu ai câteva picături de salivă, deci discuți despre teste mai puțin sensibile. Vă dați seama că dacă la testele antigen nu s-a făcut încă o evaluare, cu atât mai puțin pe bază de salivă”, recunoaște noul ministru al sănătății, Alexandru Rafila.

Citiți și: VIDEO. Cum se folosesc testele de salivă în școli. Demonstrația făcută de miniștrii Rafila și Cîmpeanu

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

IICCMER propune lecții de „educație antitotalitară” în școli. „România nu poate fi «salvată» prin subminarea democraţiei”

Partenerii noștri