Live

Roxana Pațurcă, dată afară din funcția de inspector școlar general. Ministrul Educației: „Am aflat de afirmațiile denigratoare”

Data actualizării: Data publicării:
Roxana Pațurcă a fost dată afară din PSD și a trecut la PNL. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Roxana Pațurcă, fostă senatoare PSD, acum membru PNL, a fost dată afară din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Calărași, potrivit declarației făcute pentru Edupedu.ro de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„În momentul în care am aflat de afirmații denigratoare la adresa proiectului România educată, mi-am revizuit decizia”, spune ministrul.

Pațurcă spunea despre Klaus Iohannis în 2019 că „este un penal cu imunitate absolută”, iar despre proiectul România educată că e „un titlu jignitor, prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe”.

„Atâta vreme cat este vorba despre numiri, deci nu este vorba despre un concurs sau despre un examen, numirile se vor face pe niște criterii. În momentul în care am văzut că persoana respectivă nu are același obiectiv precum cel pe care l-am declarat, acela de a pune la punct lucrurile în Educație pornind de la singurul proiect de țară, România educată, care a beneficiat de cea mai largă consultare publică, am apreciat că nu pot continua în echipă. În momentul în care am aflat de afirmațiile denigratoare la adresa proiectului România educată mi-am revizuit decizia”, a declarat Cîmpeanu.

Pațurcă a fost dată afară din PSD pe 1 septembrie 2020, după ce nu s-a prezentat, împreună cu trei colegi de partid, la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. La scurt timp aceasta a fost primită în PNL.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Iohannis, la ceremonia de decorare a unor instituţii de învăţământ: Educaţia a fost una dintre temele fundamentale ale mandatelor mele

„România educată” cu toaleta săpată. Reportaj Digi24 într-o școală din Teleorman, unde autoritățile au uitat de promisiuni

Ligia Deca evită să răspundă la întrebările despre problemele din școlile sanitare: Nu vă pot spune ce s-a întâmplat acum doi ani

Ligia Deca, contre cu primarul din Slobozia Conachi. „Şcoala nu a fost afectată de inundaţii, poate vreţi să mergem la o familie, două”

Partenerii noștri