Live

Provocarea lui Radu Paraschivescu: Descoperiți 10 greșeli într-un text dat

Data publicării:

Scriitorul Radu Paraschivescu s-a gândit ca în această ediție a emisiunii să se abată de la linia obişnuită a rubricii şi să vă propună un joc.

Radu Paraschivescu: „Dacă ţineţi minte, în reviste şi almanahuri (almanaHURI, da?) existau - poate că există şi astăzi - aşa-numite teste de perspicacitate. Unul dintre ele consta în alăturarea a două desene care semănau, fără să fie identice. Iar cititorilor li se cerea să descopere cele zece deosebiri dintre ele.

Jocul nostru de astăzi se învârte tot în jurul numărului zece. Ce înseamnă asta? Înseamnă că voi da citire unui text în care voi strecura cu bună ştiinţă zece greşeli pe care le vom descoperi apoi împreună. În acelaşi timp. Eu în faţa dumneavoastră, dumneavoastră în faţa televizoarelor. Iată textul:

«Tot ce pot să spun vizavi de părerea dumneavoastră e că nu aveţi dreptate. Americanii chiar au aterizat pe lună, n-a fost nicio regie. În ceea ce privesc farsele şi manipulările, să ştiţi că mă pricep. Iar când văd lucruri în neregulă, nu mi-e jenă să întreb: Ce-s cu prostiile astea? Pun întrebări. E felul meu de a-mi aduce aportul la bunul mers al lucrurilor. Sigur, unii îmi răspund cu un limbaj suburban, de jargon de Ferentari. Aşa s-a întâmplat când a apărut în presă un articol despre contrabanda ilegală cu ţigări. Când i-am acuzat pe vameşi că se lasă mituiţi, mi s-a reproşat că nu am carácter. Asta voiam să vă spun şi mi-ar place să nu mă înţelegeţi greşit. Acum vă rog să mă iertaţi, mi s-a făcut foame şi mă duc să servesc masa.»

Şi-acum, să le numărăm, coane Fănică.

Prima greşeală: „vizavi de părerea dumneavoastră”. Corect ar fi fost „despre părerea dumneavoastră”, „referitor la părerea dumneavoastră” sau „în legătură cu părerea dumneavoastră”. „Vizavi” este un indicator exclusiv spaţial şi înseamnă „pe trotuarul celălalt” sau „pe cealaltă parte a drumului”.

A doua greşeală: „au aterizat pe lună”. „A ateriza” se referă exclusiv la pământ, la Terra. Coborârea pe suprafaţa lunii se numeşte „aselenizare”, fiindcă luna mai e cunoscută drept Selena. Prin urmare, varianta corectă ar fi fost „americanii chiar au aselenizat”.

A treia greşeală: „În ceea ce privesc”. Dat fiind că e vorba de o construcţie impersonală, verbul nu se acordă. În consecinţă, corect ar fi fost „în ceea ce priveşte farsele şi manipulările”, cu variantele „privitor/referitor la farse şi manipulări” sau „în privinţa farselor şi manipulărilor”.

A patra greşeală: „Ce-s cu prostiile astea?” E o eroare care o continuă de fapt pe cea precedentă. Corect ar fi fost „Ce-i cu prostiile astea?”, o întrebare care acceptă şi variantele „Ce e cu prostiile astea?” sau „Ce este cu prostiile astea?” Nu de alta, dar veţi întreba „Ce s-a întâmplat cu Ionuţ şi Marius?” sau „Ce este cu Marina şi Olga?” şi sub nicio formă „Ce s-au întâmplat cu Ionuţ şi Marius?” sau „Ce sunt cu Marina şi Olga?”.

A cincea greşeală: „A-mi aduce aportul”. Formularea e pleonastică şi prin urmare greşită, câtă vreme „apporter” înseamnă „a aduce” în limba franceză. Varianta corectă ar fi fost „A-mi aduce contribuţia”, „a contribui” sau „a avea un aport”.

A şasea greşeală: „jargon de Ferentari”. Formula e incorectă fiindcă e rodul confuziei dintre „jargon”, care înseamnă un limbaj de specialitate, şi „argou”, care se referă la un limbaj pe care-l folosesc mai cu seamă delincvenţii, cerşetorii şi vagabonzii. Varianta corectă ar fi fost, aşadar, „argou de Ferentari”.

A şaptea greşeală: „contrabanda ilegală cu ţigări”. Formula e pleonastică, din moment ce activităţile de contrabandă sunt prin definiţie ilegale. Varianta corectă ar fi fost „contrabanda cu ţigări”.

A opta greşeală: „nu am carácter”. În acest caz, greşeala e de accentuare - mai precis, de mutare a accentului de pe a treia silabă, unde îi e locul, pe a doua silabă, unde nu are ce să caute. Varianta corectă ar fi fost „nu am caractér”.

A noua greşeală: „mi-ar place să nu mă înţelegeţi greşit”. Verbul „a plăcea” este de conjugarea a doua (se termină la infinitiv în „ea”), ceea ce înseamnă că forma de condiţional prezent se termină tot cu „ea”. Forma corectă ar fi fost „mi-ar plăcea să nu mă înţelegeţi greşit”.

În fine, a zecea greşeală: „mă duc să servesc masa”. Dacă ţi se face foame, mănânci sau iei masa. De servit o serveşti doar dacă eşti ospătar. În concluzie, varianta corectă ar fi fost „mă duc să iau masa” sau „mă duc să mănânc”.

Nu mă îndoiesc că aţi depistat cele zece erori la fel de repede ca mine, dacă nu chiar mai repede”.

Cu speranţa că v-a plăcut jocul de astăzi, scriitorul Radu Paraschivescu vă aşteptă săptămâna viitoare, la o nouă „Pastilă de limbă”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„BRB”, „IDK” și alte abrevieri din mesaje schimbă felul în care sunt percepuți interlocutorii. Ce spun psihologii

Radu Paraschivescu revine, din 9 ianuarie, în emisiunea „2 Matinali și Jumătate”

"Moneda rusească", un nou joc periculos care face furori printre elevi. Medicii avertizează că cei care îl joacă se rănesc grav

Prudență de sărbători și pentru Matinalii Digi FM

Partenerii noștri