Live

Oficial din Ministerul Educației: Rata de vaccinare nu influențează scenariile de funcţionare a şcolilor

Data publicării:
Elevi cu măști la școală. Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu

Rata de vaccinare împotriva COVID-19 nu a influenţat şi nu va influenţa scenariile de funcţionare a şcolilor, spune secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion, citat de Agerpres.

„La niciun moment nu s-a făcut o legătură între scenariile de funcţionare a şcolilor şi rata de vaccinare şi nici nu cred că se va face, atâta vreme cât vaccinarea nu este un act impus, ci unul voluntar”, a adăugat oficialul.

Întrebat dacă ministerul are un plan de back-up în cazul în care nu va ajunge la un acord cu Ministerul Sănătăţii asupra cumpărării testelor de salivă, Sorin Ion a precizat că ar trebui să se folosească cele peste 1 milion de teste existente, în prezent, la nivelul şcolilor şi al direcţiilor de sănătate publică.

„Un prim plan de back-up ar fi să folosim testele existente, în prezent, existând peste 1 milion în şcoli sau DSP-uri, în funcţie de situaţie. Asta ar trebui, şi anume să susţinem cu toţii utilizarea lor. Ne aşteptăm totuşi ca într-o lună de zile să existe o bază, sau finanţare, sau decizie pentru achiziţionarea acelor teste de salivă”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte solicitarea ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu, de a se folosi astfel de teste în şcoli, secretarul de stat a subliniat că aceasta „nu este absurdă”, chiar dacă ele au „o acuitate mai redusă”.

Pe de altă parte, Ion spune că disputele recente între ministerele Sănătăţii şi cel al Educaţiei au fost mult „amplificate”.

„Am fost de faţă când s-au semnat ordinele comune pentru funcţionarea şcolilor şi, dacă deschideam internetul, citeam că ne-am bătut, altfel, totul era în regulă. Nu ştiu cât e de absurdă această solicitare (privind folosirea testelor de salivă - n.r.), pentru că ele se utilizează. Înţeleg că au o acuitate ceva mai scăzută, dar nu pot decât să repet ceea ce aud în alte părţi”, a spus Sorin Ion.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Mai mulți elevi au fost răniți, după ce o mașină a intrat în mulțime, în fața unei școli din China

Înscrierea în clasa pregătitoare pentru 2025-2026, potrivit Ministerului Educației. Condiții pentru copiii care nu au fost la grădiniță

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Partenerii noștri