Live

Numărul elevilor vaccinați crește semnificativ. Cîmpeanu: Am ajuns de la 100 de elevi imunizați pe zi, la 1.700

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Numărul elevilor vaccinați împotriva coronavirusului crește de la o săptămână la alta, a anunțat, miercuri, Ministrul Educației. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, în ultima săptămână au fost imunizați anti-Covid aproximativ 12.000 de elevi. „Este un trend ascendent, semnificativ, este un progres care ne dovedeşte că aceste acțiuni nu sunt în zadar”, a continuat ministrul.

Potrivit ministrului Educației, în prima săptămână de şcoală s-au vaccinat în medie 1.000 de elevi pe zi, iar în ultima săptămână au fost vaccinaţi 1.700 de elevi pe zi.

„În săptămâna 13 – 20 septembrie, s-au vaccinat în medie 1.000 de elevi. În săptămâna 21 - 27 septembrie s-au vaccinat în medie 1.700 de elevi pe zi. Practic, în săptămâna 21 – 27 septembrie, numărul elevilor vaccinaţi a crescut cu 12.000, 8.000 de elevi din categoria de vârstă 16 – 19 ani şi peste 4.000 de elevi din categoria de vârstă 12 – 15 ani”, a afirmat, miercuri, Sorin Cîmpeanu.

Ministrul le-a mulţumit elevilor care au înţeles importanţa vaccinării.

„Le mulţumesc elevilor pentru înţelegerea importanţei vaccinării. Este un trend ascendent, semnificativ, este un progres care ne dovedeşte că aceste vaccinuri nu sunt în zadar, au efect. Erau puţin peste 100 de elevi pe zi, am trecut la 1.000, săptămâna trecută am avut 1.700 de elevi vaccinaţi pe zi şi aşteptăm cu nerăbdare datele pe care ni le va comunica domnul doctor Valeriu Gheorghiţă pentru săptămâna care a început ieri”, a mai declarat Sorin Cîmpeanu.

Citește și: Discuții ca școlile să rămână deschise peste pragul de 6 la mie. Ministru: În varianta asta nu s-ar mai ține cont de rata de incidență

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ligia Deca evită să răspundă la întrebările despre problemele din școlile sanitare: Nu vă pot spune ce s-a întâmplat acum doi ani

Ligia Deca, contre cu primarul din Slobozia Conachi. „Şcoala nu a fost afectată de inundaţii, poate vreţi să mergem la o familie, două”

Bursa de reziliență în noul an școlar. Care sunt criteriile de acordare și când primesc elevii primii bani

Măsuri pentru caniculă la concursul de ocupare al posturilor în învățământ preuniversitar

Partenerii noștri