Mii de profesori la titularizare. "Am învăţat până la ultimul moment, până când am intrat în clădire"
De la catedră, în bănci. Mii de profesori au trecut astăzi prin emoţiile examenului de titularizare. Au văzut că nu e uşor să ieşi la tablă, iar 7 e o notă chiar mare pentru care trebuie să înveţi pe brânci. La final, unii nu şi-au mai putut aduce aminte subiectele, cu atât mai puţin rezolvările lor.
Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani
Situație aberantă într-o școală din Timiș. Deși există o clădire nouă, elevii fac cursuri în module
Profesorul Alfred Bulai, acuzat de abuz sexual
Caz șocant în China
Discurs marcant al unei șefe de promoție la liceu: Școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire
O profesoară din Focșani, în topul celor mai buni profesori din lume
Anul școlar ar putea începe cu proteste
Profesorii au luat note rușinoase la titularizare
Sindicaliștii din educație spun că greva e doar suspendată
"Ne-am pregătit, nu foarte mult, pentru că am avut şi licenţa şi a fost foarte greu să ne pregătim şi pentru titularizare”
„Am un pic emoţii, dar sper că o să fie bine.”
„Am învăţat până la ultimul moment, până când am intrat în clădire”.
Pentru unii dintre cei care visează la un loc de titular la catedră, optimismul s-a stins la ieşirea din sală.
Candidat: „Cum să fie? Destul de dificil pot sa spun, de obicei examenul de titularizare este dificil. A fost dificil, să vedem rezultatul. La subiectul 1 a fost una un pic mai dificilă, cerinţa despre absolutismul monarhic”.
Dacă istoria s-a dovedit a fi prea grea, nici alte materii nu au fost mai accesibile pentru cei care ar trebui să fie un exemplu pentru elevii lor.
Reporter: La ce aţi dat?
Candidat: Arte plastice. În primul rând a fost despre alfabetizarea vizuală. Ce înseamnă asta? Am emoţii acum... Ce altceva? Altceva a mai fost despre un pictor de la noi din România. Pictorul...Goia. Domnul....Pictorul Goia”.
Altă materie, altă problemă. Limba lui Shakespeare a fost limbă străină pentru acest candidat din Iaşi. I-au venit de hac "Călătoriile lui Guliver", o carte pentru copii.
„Nu am prea citit cartea respectivă. Aveam doar o vagă noțiune despre carte. Știam că este o satiră dar nu am explorat adâncurile cărții în sine”.
Peste 31.000 de suplinitori şi absolvenţi se bat anul acesta pe cele patru mii cinci sute de locuri de titular. Ca să poată preda cu normă întreagă aceştia trebuie să obţină minimum nota 7. Dacă nu reuşesc, atunci mai au o şansă. Cu cel puţin nota 5 la examen prind un loc de suplinitor. Rezultatele finale vor fi afişate pe 24 iulie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News