Luni încep înscrierile la Bacalaureat. Elevii de clasa a XII-a, în ultima săptămână de cursuri
Începând de luni, în perioada 3 - 7 iunie, elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2024. Ei trebuie să completeze o cerere pe care o vor transmite diriginților, aceștia urmând să o depună la secretariatul școlii. Este ultima săptămână de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII, anul școlar încheindu-se la data de 7 iunie.
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea iunie-iulie 2024
- 3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
- 7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
- 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
- 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă
- 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
- 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
- 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
- 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
- 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale.
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News