Live

Luni încep evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examenele

Data actualizării: Data publicării:
Luni încep evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Foto: Getty Images

Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă.

Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a începe luni, 13 mai, cu proba de Limbă şi comunicare - scris - Limba română, respectiv proba de Limbă şi comunicare - scris - Limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale.

Marţi, 14 mai, elevii claselor a II-a vor susţine proba de Limbă şi comunicare - citit - Limba română, iar miercuri, 15 mai, elevii aparţinând minorităţilor naţionale participă la proba de Limbă şi comunicare - citit - Limba maternă.

Joi, 16 mai, va avea loc proba la matematică şi ştiinţe ale naturii, în timp ce vineri, 17 mai, se va desfăşura ultima probă din cadrul EN II (Limbă şi comunicare - scris-citit - Limba română pentru minorităţile naţionale), susţinută de elevii aparţinând minorităţilor naţionale

Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a/EN IV) are următorul calendar: limba română (21 mai), matematică (22 mai) şi limba maternă (23 mai).

Calendarul de administrare a evaluării naţionale la finalul clasei a VI-a (EN VI) are următoarea configuraţie: 28 mai - Limbă şi comunicare, respectiv 29 mai - matematică şi ştiinţe ale naturii.

Probele au o structură şi caracteristici de evaluare similare celor administrate în anii anteriori. Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaţionale şi implică un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării este de 30 de minute pentru fiecare test în cazul elevilor de clasa a doua, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test în cazul celor din clasele a lV-a şi a Vl-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţilor de învăţământ de către comisiile de evaluare constituite la nivelul acestora, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

”Ca element de noutate pentru administrarea şi valorificarea rezultatelor înregistrate, colectarea datelor rezultate din evaluarea testelor scrise va fi realizată cu ajutorul unei noi aplicaţii digitale. Aceasta va permite, pe de o parte, colectarea datelor în condiţii de siguranţă şi de control optimizat al calităţii şi, pe de altă parte, va oferi comisiilor de evaluare acces la propriile date de evaluare ale elevilor şi va permite valorificarea rapidă şi flexibilă a acestora. Astfel, va fi facilitată realizarea rapoartelor clasei şi a raportului şcolii, fără eforturi birocratice suplimentare şi într-un timp mai scurt”, precizează ministerul Educației.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.

”Rapoartele generate la nivelul unităţii de învăţământ pe baza acestor rezultate furnizează argumente statistice de maximă importanţă şi relevanţă pentru construirea măsurilor de valorificare a rezultatelor înregistrate la aceste evaluări naţionale, măsuri focalizate pe nivelul unităţii de învăţământ şi pentru beneficiarii serviciilor educaţionale: elevi, părinţi/tutori, cadre didactice, personal educaţional de sprijin etc”, mai arată instituţia.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cristiano Ronaldo, dezlănțuit! A rostit 3 nume și apoi a trecut la atac: "O spun aici, de față cu toată lumea"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Daniel David: „Toți vorbesc de ministere «de forță». Pentru mine, cel mai puternic trebuie să fie cel care se ocupă de educație”

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Partenerii noștri