Live

LISTĂ. Incidența COVID pe localități. În ce scenariu se va deschide fiecare școală din România, după vacanța de Paște

Data publicării:
Elevi în clasă. Foto: Profimedia Images

Ministerul Educației a publicat lista cu rata de infectare COVID pentru fiecare localitate din România. Pe baza acesteia se va decide în ce scenariu se deschide fiecare școală din România, după vacanța de Paște.

Potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, sunt circa 1.800 de localități cu rata de infectare sub 1 la mia de locuitori pe ultimele 14 zile și aproximativ 1.400 de localități în care incidența este mai mare de 1 la mie.

Descarcă AICI lista cu rata de infectare pentru fiecare localitate.

Conform ordinului comun al Minsterului Sănătății și Ministerului Educației, acolo unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie, participă la cursuri cu prezență fizică toți elevii. În localitățile cu o rată mai mare de 1 la mie, dar în care nu este instituită carantina, participă fizic la cursuri preșcolarii, elevii din învățământul primar și elevii din clasele terminale. De asemenea, ordinul pemite participarea la cursuri și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă.

Ordinul de ministru mai prevede că este permisă organizarea orelor remediale, cu prezența fizică, în unitățile de învățământ, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, respectiv, distanțare corectă, aerisirea frecventă a spațiilor, respectarea normelor de igienă și purtarea obligatorie a măștii de protecție.

Este permisă participarea preșcolarilor/elevilor din învățământul special, cu prezența fizică, la nivelul tuturor grupelor/claselor, în toate unitățile de învățământ care funcționează în localități în care nu este declarată starea de carantină, sub condiția asigurării stricte a normelor de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul Sars COV-2, repectiv, distanțare adecvată, respectarea normelor de igiena și asigurarea ventilării regulate a spațiilor.

Personalul didactic/nedidactic și personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ are obligația să poarte mască în permanență în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unității de învățământ și în timpul pauzelor atât în interior cât și în exterior, precum și în sălile de clasă, cu exceptia situațiilor în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor folosi viziere și vor evita în permanență contactul față în față cu copiii la o distanță mai mică de 2 metri.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Protest în școlile din Focșani. Elevii sunt îndemnați să vină cu pături și mănuși la ore: „Căldura nu este o materie opțională”

Școli fără căldură în prag de iarnă. Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci

„Pot merge pe jos sau călare”. Scandal într-o comună din Gorj, după ce primarul a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare

Partenerii noștri