Live

Ligia Deca, despre introducerea cursului „Istoria evreilor. Holocaustul”: Doar prin educaţie tinerii pot combate retorica extremistă

Data actualizării: Data publicării:
Intrarea de la lagărul din Auschwitz. Foto: Profimedia Images

Introducerea în planurile-cadru ale învăţământului liceal a disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” parte a trunchiului comun contribuie la angajamentul naţional al României pentru susţinerea educaţiei privind Holocaustul, a cercetării şi comemorării Holocaustului, precum şi pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, marți, la ceremonia organizată la Palatul Victoria cu ocazia introducerii la nivel naţional a predării acestui curs.

„În calitatea de ministru al Educaţiei, cred cu tărie că doar prin educaţie putem transmite generaţiilor prezente şi viitoare valorile toleranţei, respectul pentru drepturile omului, pentru valorile fundamentale ale umanităţii, aprecierea altor culturi şi a diversităţii, cultivând pacea, înţelegerea şi apropierea între oameni, comunităţi şi popoare. Doar prin educaţie, tinerii noştri îşi pot dezvolta cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a rezista şi pentru a combate retorica extremistă, distorsionarea faptelor istorice, manipularea şi încercările de învrăjbire a semenilor prin discriminare şi intoleranţă. De aceea, alături de disciplina «Istoriea evreilor. Holocaustul», planurile-cadru pentru învăţământul liceal vor cuprinde în viitor şi disciplina «Istoria comunismului din România», tot parte a trunchiului comun. De asemenea, elevii vor putea opta şi pentru «Istoria, robia şi deportarea romilor», ca disciplină şcolară modulară, opţională pentru învăţământul gimnazial şi liceal. Aceste discipline vor fi incluse în noile planuri-cadru pentru învăţământ liceal începând cu anul şcolar 2025 - 2026”, a declarat Ligia Deca marți, potrivit Agerpres.

Ea a adăugat că preocupările Ministerului Educaţiei pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului sunt sistematice şi de lungă durată şi au la bază cooperarea cu parteneri relevanţi din domeniu, precum „Yad Vashem”, autoritatea statului Israel pentru amintirea Martirilor şi Eroilor Holocaustului, Memorialul de la Shoah din Franţa şi Muzeul Memorial al Holocaustului din Statele Unite, precum şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.

„Cu toate aceste entităţi, Ministerul Educaţiei are încheiate protocoale de colaborare. Prin formările destinate profesorilor de istorie şi inspectorilor şcolari de specialitate organizate de-a lungul timpului în ţară, dar şi în străinătate, dintre care cele organizate cu sprijinul «Yad Vashem» au loc în mod periodic în Israel, am reuşit să creăm un corp profesional bine pregătit pe problematica Holocaustului şi a combaterii antisemitismului. Un rol foarte important în formarea elevilor îl au şi activităţile extracurriculare, care permit o diversificare a mijloacelor şi a abordărilor pedagogice, a paletei de activităţi şi de oportunităţi, de implicare şi exprimare a elevilor. Astfel, elevii au avut ocazia să participe la ateliere de lucru, prelegeri, excursii de studiu şi concursuri menite să le ofere cunoştinţe şi abilităţi pentru a se raporta în mod adecvat la această tragedie”, a precizat Ligia Deca.

Potrivit ministrului, concursul naţional „Memoria Holocaustului”, organizat şi finanţat de Ministerul Educaţiei, a devenit un reper în domeniu şi un exemplu de bune practici, care pune în valoare creativitatea elevilor, contribuind la dezvoltarea toleranţei, a spiritului civic şi democratic, a acceptării diversităţii şi a deprinderilor de implicare într-o societate care se opune rasismului, violenţei, discriminării, intoleranţei şi antisemitismului.

Deca a subliniat că măsurile promovate de Ministerul Educaţiei împreună cu partenerii săi vor oferi şi mai multă consistenţă angajamentului ferm al României cu privire la asumarea trecutului, precum şi la recunoaşterea tragediei Holocaustului.

Citește și: Marcel Ciolacu: Statul nu mai trebuie să tolereze discursul urii și teoriile conspiraționiste

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Viral instant! Culturista pe care nimeni nu o crede că nu-și editează pozele: ”Am spus DA”. Imediat, a întors palma

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Este ultima săptămână de cursuri pentru elevi. Urmează vacanța de iarnă 2024-2025. De când se întorc elevii la școală

Începe înscrierea la BAC 2025. Probele de competențe au loc în perioada ianuarie-februarie. Calendarul complet al examenului

Un supraviețuitor al Holocaustului, cetățean de onoare la Ploiești, îndeamnă alegătorii să voteze „pentru viitorul alături de Europa”

Partenerii noștri