Live

Într-o comună din România școlile sunt încălzite la fel ca în Finlanda sau Suedia. Temperatura, controlată de pe smartphone

Data actualizării: Data publicării:
În comuna Pomârla, județul Botoșani, căldura este controlată de pe smartphone.

În nordul României, lângă granița cu Ucraina, școlile sunt încălzite la fel ca acelea din Finlanda sau Suedia: cu apă caldă extrasă din pământ, din apele subterane. Primăria comunei Pomârla a investit 100 de mii de euro în acest sistem care a redus la jumătate facturile plătite pentru cele 5 instituții de învățământ din localitate.

Primarul comunei Pomârla: Copiii merită orice. 370 de copii vin anual la școală și în sezonul rece au nevoie de aceste condiții.

La Pomârla, căldura în școli și grădinițe vine din pământ. Fochistul, care până acum avea grijă ca sobele să aibă lemne, controlează temperatura din clase de pe telefonul mobil.

Nicolae Crihan, fochist: Ca să butonăm telefonul și să vedem parametrii la centrală e greu, dar cu timpul, cu ajutorul domnului primar, învățăm. Față de 13 ani cât am despicat lemne, acum e floare la ureche.

Programul de control permite reglarea temperaturii, trimite avertizări dacă au apărut defecțiuni și se poate autoregla în funcție de evoluția temperaturilor exterioare. Dumitru Chelariu, primarul comunei, spune că a văzut pentru prima oară un astfel de sistem de încălzire în țările nordice, în urmă cu mai bine de două decenii.

Primar: La școala aceasta avem o pompă sol-apă, pe principiul extragerii căldurii din sol. Avem trei foraje de adâncime de 100 de metri. 25% din costul total înseamnă curent, iar 75%, energia adusă, captată, căldura captată din pământ.

Ligia Pricopi, jurnalist Digi24: Investiția în noul sistem de încălzire a fost pentru fiecare unitate de învățământ de 20.000 de euro, însă de acum încolo costul facturilor va fi mult diminuat, de la 2.500 la 1.000 de lei pe lună.

Noul sistem de încălzire a făcut inutile sobele din clase.

Bogdan Jâșcanu, directorul liceuului din Pomârla: Liceul nostru este unul dintre cele mai bogate licee din țară, cu un fond forestier de peste 1.800 de hectare de pădure. Nouă ne-ar fi ușor să exploatăm acest lemn să-l aducem și să-l ardem.

Mărioara Aiordachioaie, educatoare: Câteodată nu funcționau, daca bătea mai tare vântul afară, fiind pe vârful dealului, ieșea și fum și atunci foarte greu ne era.

Bogdan Jâșcanu, directorul liceuului din Pomârla: Încălzirea vine de sus prin aceste ventiloconvectoare.

Noul sistem de încălzire a fost instalat în cinci unități de învățământ din comună. În alte două, se lucrează.

Localnică: O să fie bucuria copiilor că au căldură.

Localnică: Condițiile sunt mai bune la noi ca și în centrul marilor orașe.

Investițiile în școlile din Pomârla nu se opresc aici. Următoarele proiecte sunt realizarea unor sisteme de ventilație și montarea unor panouri fotovoltaice.

Reporter: Ligia Pricopi / Operator: Marian Anicule

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

IICCMER propune lecții de „educație antitotalitară” în școli. „România nu poate fi «salvată» prin subminarea democraţiei”

Ministerul Educaţiei anunță în ce condiții se pot suspenda cursurile luni din cauza alegerilor

Avarie majoră în Craiova. Peste 100.000 de oameni au rămas fără apă și căldură, în timp ce activitatea Uzinei Ford a fost sistată brusc

Partenerii noștri