Haos cu testarea elevilor în școli. Apar noi probleme cu livrarea kiturilor, după ce unele firme s-au retras
Cu două zile înainte de data la care ar trebui livrate testele de salivă în școli, apar noi probleme, după ce o parte dintre firmele care au câştigat licitaţia s-au retras imediat după semnarea acordului-cadru.
Din cele 9 milioane de teste din primul lot care trebuie livrat, în școlile din România vor ajunge săptămâna aceasta doar 5 milioane, așa că rămâne de văzut cum vor fi distribuite aceste teste, pentru ca ele să ajungă la cât mai mulți copii din toată țara.
S-a ajuns la această situație pentru că o parte din firmele care au participat la licitație s-au retras, pe motiv că în momentul de față nu mai au aceeași putere de cumpărare ca în momentul în care a fost demarată licitația. Prețul de achiziție al testelor, între timp, a crescut. În plus, firmele care au rămas să onoreze acest contract nu pot în momentul de față să asigure transportul acestor teste din China, care este țara de origine, către România.
Așadar, dorința guvernului ca toți elevii să fie testați non-invaziv, cu teste de salivă, rămâne deocamdată la stadiul de intenție. Cel mai recent termen avansat de către autorități - atât din educație, cât și din sănătate - era pentru miercuri, 24 noiembrie. Sursele Digi24 spun că testele vor ajunge în școli abia vineri, 26 noiembrie, deci prima testare a celor mici s-ar putea face abia săptămâna viitoare, din 29 noiembrie. Cum cel mai probabil guvernul va stabili că această zi este liberă, primele teste de salivă ar urma să se facă, așadar, din 2 decembrie.
Testarea se poate face atât acasă de către părinți, cât și în unitatea de învățământ, caz în care ar fi necesară completarea unui formular de liber consimțământ din partea părinților.
Citiți și: Cum se face testul de salivă? Câțiva copii fac o demonstrație practică - VIDEO
„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele
Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie noi zac nefolosite în spitalele din Bihor
Avarie majoră în Craiova. Peste 100.000 de oameni au rămas fără apă și căldură, în timp ce activitatea Uzinei Ford a fost sistată brusc
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Scandal în Gorj, după ce un primar a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare
Premieră în România: Luciul apei Mării Negre a fost scos la licitație
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News