Live

Editura Ministerului, despre manualul de istorie: Discutăm totuşi de o greşeală de o literă

Data actualizării: Data publicării:

Încă un manual pune probleme elevilor. După ce s-au descoperit greşeli în manualul de georgrafie, acum aflăm că şi în cel de istorie s-au strecurat erori. Neconcordanţele cu realitatea sunt minore, spun reprezentanţii editurii, care au corectat greşelile, dar numai în varianta electronică a cărţii. Profesorii, însă, spun că, din cauza acestor erori minore, imaginea şcolii în faţa elevilor are de suferit.

În manualul de Istorie, după care vor învăţa elevii clasei a VI-a, s-au strecurat greşeli de scriere, inversări de ani, dar şi definiţii greşite, mai toate greu de observat de elevi.

Problema a fost sesizată de un profesor de Istorie care a postat lista greşelilor pe pagina sa de Facebook. Acesta susţine că, de vină este Editura Didactică şi Pedagogică.

Stan Stoica, profesor de istorie: „Sunt termeni de specialitate folosiţi greşit gen: erezie, perspectivă, "a investi" în loc de "a învesti". Sunt nume greşit scrise, gen "Michelangelo Buonarroti", apoi denumiri geografice "Urali" în loc de "Ural".”

Probleme vor avea elevii şi când vor fi puşi să rezolve anumite cerinţe. De exemplu, la pagina 18, se vorbeşte despre incaşi, iar elevii sunt puşi să rezolve o aplicaţie care nu se referă la acest subiect, ci la Cristofor Columb şi la azteci.

Manualele au fost distribuite în şcoli în luna iulie,

Maria Mihaela Nistor, director general al Editurii Didactice şi Pedagogice: „Există, într-adevăr, două greşeli de typing ( n.r. de redactare). Redactorul va fi tras la răspundere, dar discutăm totuşi de o greşeală de o literă. Faptul că anumite teme sunt, din punctul dumnealui de vedere, tratate insuficient iarăşi mi se pare pur şi simplu o opinie personală”.

Totodată, reprezentanţii editurii susţin că nu pot fi acuzaţi nici de faptul că hărţile din manualul de Istorie nu sunt de bună calitate.

Şi manualul de Geografie pentru clasa a VI-a este plin de greşeli. Turnu Măgurele este poziționat acolo unde, de fapt, se află orașul Drobeta-Turnu Severin. Greşeli apar şi pe harta lumii, unde Marea Moartă a acoperit Marea Roşie

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Fundația Tinmar acordă burse de merit în valoare de 500 € elevilor cu rezultate excepționale

Numărul profesorilor pensionari la catedră, în creștere în ultimii ani. „Te simți util și asta te face să fii mai tânăr”

Forumul 24 TRENDS FOR 2024. Educația, baza unei națiuni

Partenerii noștri