Live

Daniel David: „Toți vorbesc de ministere «de forță». Pentru mine, cel mai puternic trebuie să fie cel care se ocupă de educație”

Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Daniel David, propus pentru a prelua portofoliul Educaţiei şi Cercetării în noul Guvern, a primit aviz favorabil în comisiile de specialitate. El a declarat luni că preia această funcție, motivat de „o neliniște pe care o am, mă uit la ce se întâmplă în țară”. „Văd o Românie polarizată, aproape să-și rupă țesutul social și coeziunea pe care o are”, a precizat acesta. Rectorul UBB spune că atunci când „toți vorbesc despre ministere «de forță», pentru mine, social, ministerul cel mai puternic dintr-un guvern trebuie să fie cel care se ocupă de educație și de știință”. De asemenea, profesorul afirmă că va face o comisie de experţi care să analizeze situaţia homeschooling-ului (școala făcută acasă-n.red.) în România. Totodată, David afirmă că prioritatea sa în calitate de ministru va fi reorganizarea ministerului.

„O neliniște pe care o am, mă uit la ce se întâmplă în țară. Văd o Românie polarizată, aproape să-și rupă țesutul social și coeziunea pe care o are. Cred într-o Românie mai europeană, a cunoașterii, iar asta nu poate să vină decât din educație și cercetare. De aceea spun, mai în glumă, mai în serios, dacă politic toți vorbesc despre ministere «de forță», pentru mine, social, ministerul cel mai puternic dintr-un guvern trebuie să fie cel care se ocupă de educație și de știință”, susține Daniel David.

El a mai spus că prioritatea sa în calitate de ministru va fi reorganizarea ministerului, pentru că este unul complex și complicat.

„Acum vine și cercetarea la minister… Sunt multe activități: continuăm elaborarea actelor pentru adoptarea legilor noi, legea învățământului superior, legea învățământului preuniversitar, legea cercetării”, a spus David.

Rectorul UBB a fost întrebat la audierile din comisiile parlamentare de specialitate care este opinia sa în legătură cu homeschooling (școala făcută acasă).

„În acest moment nu am o poziţie formată, pentru că eu sunt pentru ceea ce se cheamă politici publice bazate pe dovezi şi sunt pentru educaţie bazată pe dovezi. Vreau să fac o comisie de experţi care să facă analiza referitoare la acest subiect şi în funcţie de rezultatele acestei comisii voi putea să am o poziţie. Nu vreau să spun o părere personală. (...) Dacă o comisie de experţi îmi propune o decizie, o preiau şi o duc mai departe", a spus David.

El a menţionat că este foarte important ca bugetul care i se va repartiza să asigure funcţionarea şi dezvoltarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

"Ce este foarte important în această fază este ca bugetul pe care o să îl avem să asigure funcţionarea ministerului şi, foarte important, să asigure dezvoltarea ministerului prin noile obiective pe care le avem în programul de guvernare. Este clar că bugetul trebuie să fie mai mare decât a fost anul trecut.

Cât va fi de mare, nu ştiu, fiindcă totdeauna aici sunt discuţii, depinde cum merge economia ţării, dar bătălia şi ideea că educaţia şi cercetarea trebuie să ţintească, educaţia - 15% din bugetul general consolidat şi cercetarea - 1% din PIB, sunt lucruri pe care niciun ministru nu îşi permite să le abandoneze. Când le va obţine, asta nu ştim. Cu siguranţă ministerul trebuie să funcţioneze şi să se dezvolte", a afirmat David.

În ce priveşte consumul de droguri, Daniel David a spus că este nevoie de echipe de specialişti pentru a combate fenomenul în şcoli.

"Avem nevoie de specialişti, echipe mixte de psihologi şi medici, nu uitaţi că prevenţia şi controlul comportamentului se face prin specialişti în psihologie, ei sunt specialiştii care pot să se ocupe de prevenţie. Medicul este foarte important, mai ales când se vorbeşte despre tratament, odată ce ai ajuns acolo, dar aş vrea să punem această abordare într-o perspectivă mai generală şi vom lucra o strategie pentru un stil de viaţă sănătos în care această componentă să fie una dintre componente, alături de cum să mănânci sănătos, cum să faci exerciţii fizice şi aşa mai departe, tot ce înseamnă stil de viaţă sănătos", a precizat Daniel David.

Daniel David a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Au votat pentru un aviz favorabil 36 de deputaţi şi senatori, 11 împotrivă, iar şase s-au abţinut.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

Cătălin Drulă: Ceauşescu rânjeşte din iad când vede o nouă nomenclatură şi nişte noi securişi care se agaţă cu disperare de putere

Kelemen Hunor: „Este esenţial să se reactiveze rapid instituţiile statului pentru a le pune în slujba oamenilor”

Ilie Bolojan, în plenul reunit al Parlamentului: „Guvernul pe care ne propunem să-l învestim astăzi este o necesitate pentru România”

Partenerii noștri