Live

Dacă sunteţi din judeţul Giurgiu, nu vă duceţi copiii vineri la şcoală!

Data publicării:

 Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Giurgiu a decis, miercuri, ca toate unităţile de învăţământ din judeţ să fie închise vineri, când judeţul se află sub incidenţa unei avertizări cod portocaliu de ger, ninsori şi viscol.

De asemenea, toţi pacienţii care au nevoie de dializă vor fi transportaţi la spital, înainte de intrarea în vigoare a avertizării.

CJSU Giurgiu s-a reunit, miercuri, în şedinţă extraordinară pentru a stabili măsurile care se impun pe durata codului portocaliu de vreme rea. Autorităţile au decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţ în cursul zilei de vineri.

”Menţionăm că această decizie are caracter proactiv şi preventiv, având ca scop primordial protejarea copiilor de efectele manifestărilor extreme menţionate în avertizările ANM”, au precizat reprezentanţii CJSU Giurgiu.

De asemenea, s-a decis transportul persoanelor cu dializă în municipiu, înainte de intrarea în vigoare a avertizării meteo.

Anterior, autorităţile din Bucureşti şi din judeţele Ialomiţa, Ilfov şi Călăraşi au anunţat suspendarea cursurilor pentru ziua de vineri.

De joi, de la ora 23.00, şi până vineri la ora 15.00, 14 judeţe şi Capitala vor fi sub cod portocaliu care vizează ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută. ”În sudul Banatului şi al Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei ninsorile vor fi abundente, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50...60 km/h şi temporar 65...70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii”, mai spun meteorologii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cursurile vor fi suspendate şi miercuri în şcoli din judeţele Brăila, Iaşi şi Neamţ. Anunțul Ministerului Educației

Cursuri suspendate în Constanța: Elevii din 29 de școli nu merg nici marți la ore, din cauza viscolului puternic

Un liceu și o grădiniță din Sectorul 4 se închid din cauza cazurilor de infectare cu SARS-COV 2

Lista unităților școlare din București care au suspendat cursuri cu prezență fizică din cauza cazurilor de COVID-19

Partenerii noștri