Video Cum vor primi elevii note începând de luni? Sorin Cîmpeanu: Dacă ai 3 ore de matematică, va trebui să ai minimum 6 note într-un an
Anul școlar 2022-2023 începe cu noi reguli în privința notelor și a organizării - nu mai există obligativitatea tezelor semestriale, pentru că nu vor mai exista nici semestre, la fiecare materie va exista o una singură medie, anuală, iar vacanțele vor fi mai multe, existând cinci „module” de învățare. Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat joi seara, la Digi24, că este convins că la sfârșitul anului școlar, grație acestor schimbări, profesorii vor fi mai relaxați, iar copiii vor îndrăgi mai mult școala.
Întrebat dacă există niște reguli în privința perioadelor în care trebuie să vină notele elevilor, ministrul educației a explicat că profesorii au primit mai multă libertate în a evalua elevii. „Dorim să lăsăm la latitudinea profesorilor și a școlilor o libertate mult mai mare, evident că lăsăm profesorilor libertatea de a se organiza. Acum avem module de învățare. Eu sunt convins că fiecare profesor responsabil - și sunt foarte mulți profesori responsabili și devotați - știu foarte bine să își facă evaluarea la propria disciplină, ritmic și oricum, la finalul fiecărui modul. Ce se solicită prin regulamentul de organizare și funcționare este o verificare sumativă la finalul anului școlar. Până atunci, există, prin dezbaterea cu partenerii de dialog social - elevi, părinți, profesori -, obligativitatea de a avea un număr minim de note, „n” + 3, unde „n” este numărul de ore alocat săptămânal. Dacă ai 3 ore de matematică, va trebui să ai minimum 6 note pe parcursul anului. Asta presupune o evaluare ritmică. Dacă ai 5 module de învățare, a se citi 5 perioade de cursuri, orice profesor va ști să-și repartizeze această evaluare în așa fel încât să se facă în mod natural”, a arătat Sorin Cîmpeanu.
Sorin Cîmpeanu a mai precizat că obligația evaluării sumative la finalul anului va fi valabilă inclusiv pentru anii de sfârșit de ciclu, adică pentru elevii care dau Evaluarea Națională și Bacalaureatul. Când erau tezele, aveau două evaluări sumative, acum vor avea doar una, a precizat ministrul educației.
El a explicat că în momentul în care vor fi adoptate noile legi ale educației, toate aceste evaluări vor face parte din portofoliul educațional al elevului, în care vor fi înscrise absolut toate elementele ce țin de „identitatea lui educațională”. Acest portofoliu educațional va fi „un instrument puternic de reglaj a curiculumului, de abordare a acținurilor remediale, în cazul elevilor care rămân în urmă, este cu totul altă abordare”, a menționat ministrul.
Întrebat ce se așteaptă să se schimbe la sfârșitul anului viitor, odată cu această reorganizare, Sorin Cîmpeanu a spus că rezultatele se vor vedea mai degrabă peste patru ani, când va intra în vigoare și un nou sistem de bacalaureat.
„Se lucrează la planurile-cadru pentru liceu. În spatele planului-cadru, care vor fi finalizate probabil în luna octombrie, noiembrie cel mai târziu, va trebui să existe un curiculum, un curiculum adecvat pentru fiecare disciplină care va face parte din planurile-cadru. Iar în septembrie 2023, exact peste un an, elevii de clasa a IX-a vor putea să înceapă pe un plan-cadru și un curiculum nou. Abia după ce vor fi parcurs cei 4 ani de liceu se vor putea vedea rezultatele. Abia atunci va fi și bacalaureatul în forma care este total diferită”, a spus ministrul educației.
Totuși, la sfârșitul anului școlar care va începe luni, ministrul a confirmat că se așteaptă ca profesorii să fie mai relaxați, iar copiii să-și dorească mai mult să învețe și să meargă la școală. „Da, mă aștept, pentru că de data asta, prin cele 5 module, avem o alternanță corectă din punct de vedere pedagogic a perioadelor de învățare de 4-6 săptămâni cu o perioadă de repaus. Prima vacanță va fi în perioada 22-30 octombrie”, a menționat Sorin Câmpeanu.
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Primarul din Constanța cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant
Cum învață zeci de copii din Gorj în săli de clasă cu calorifere reci
Scandal în Gorj, după ce un primar a suspendat transportul elevilor cu microbuzele școlare
Propunere a Ministerului: Elevii să-și schimbe locul în bancă în fiecare modul școlar
Situație aberantă într-o școală din Timiș. Deși există o clădire nouă, elevii fac cursuri în module
Deca, despre „camera de detenție”: E un spațiu în care și până acum școlile îi puteau separa pe cei care deranjează ora de colegii lor
Scene teribile în fața unei școli din China. 11 oameni, printre care 5 copii, au murit striviți de un autobuz scăpat de sub control
Profesorul Alfred Bulai, acuzat de abuz sexual
Editor : Luana Pavaluca
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News