Cum se vor desfăşura simulările la Evaluarea naţională şi Bacalaureat. Ghidul Ministerului Educaţiei
Ministerul Educaţiei a publicat ghidul privind simularea examenelor la Evaluarea națională și Bacalaureat în anul şcolar 2022 - 2023 care are ca obiectiv familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, informează Agerpres.
Potrivit documentului, accesul elevilor în săli este permis până cel târziu la ora 8:30, iar probele încep la ora 9:00, moment în care vor fi distribuite subiectele.
Timpul permis pentru elaborarea unei lucrări scrise este de două ore pentru elevii de clasa a VIII-a şi de trei ore pentru elevii din clasele terminale de liceu, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor.
Simularea la Evaluarea Naţională se va susţine la Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă - pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă şi Matematică.
Probele la care se va susţine simularea examenului de Bacalaureat sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă - pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.
Potrivit Ministerului Educaţiei, simularea are ca obiective familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale sau liceale.
"Rezultatele obţinute de elevi la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care acestea s-au desfăşurat prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vară. Rezultatele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi", se aminteşte în ghid.
Calendarul simulării Evaluării naţionale
Simulările la Evaluarea naţională, pentru absolvenţii clasei a opta vor avea loc după următorul calendar:
- 20 martie: Limba şi literatura română - probă scrisă;
- 21 martie: Matematică - probă scrisă;
- 22 martie: Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
- 29 martie: comunicarea rezultatelor.
Calendarul simulării examenului de Bacalaureat
Simulările la examenul de Bacalaureat se vor desfăşira după următoarul calendar:
- 27 martie: Limba şi literatura română - probă scrisă;
- 28 martie: Proba obligatorie a profilului - probă scrisă;
- 29 martie: Proba la alegere a profilului şi specializării - probă scrisă;
- 30 martie: Limba şi literatura maternă - probă scrisă;
- 6 aprilie: comunicarea rezultatelor.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News