Live

Consilierii medicali din Marea Britanie: Pentru copii, riscul neînceperii școlii este mai mare decât riscul Covid

Data publicării:
Boris Johnson participă la o oră de istorie, cu elevi de clasa a VI-a. Foto: Guliver/GettyImages

Copiii trebuie să se întoarcă la şcoală după vacanţa de vară, transmit consilieri principali din cadrul serviciilor medicale din Marea Britanie. În opinia lor, riscurile absentării de la cursuri sunt mult mai mari în comparaţie cu cele asociate COVID-19, relatează duminică Reuters, potrivit Agerpres.

Această rară declaraţie comună a celor mai importanţi consilieri în domeniul sănătăţii în guvernele Angliei, Scoţiei, Ţării Galilor şi Irlandei de Nord susţine declaraţia premierului britanic Boris Johnson, care a spus recent că revenirea copiilor la şcoală reprezintă o prioritate naţională.

„Foarte puţini copii sau adolescenţi, dacă nu chiar niciunul, vor avea de suferit pe termen lung din cauza COVID-19 exclusiv ca urmare a mersului la şcoală”, au notat semnatarii declaraţiei.

„Aceasta trebuie comparată cu certitudinea prejudiciului pe termen lung pentru mulţi copii şi tineri care nu frecventează şcoala”, au precizat reprezentanţii Chief Medical Officers (CMO) în declaraţia comună publicată sâmbătă seară.

Dovezile au demonstrat că imposibilitatea participării la cursuri a condus la creşterea inegalităţilor şi reducerea oportunităţilor şi poate exacerba problemele de sănătate fizică şi psihică, se precizează în declaraţie.

Pe de altă parte, există dovezi clare ale unei rate foarte reduse a cazurilor de îmbolnăvire gravă la copii, chiar dacă aceştia contractează COVID-19, şi totodată un risc excepţional de mic de deces.

„Procentul cazurilor simptomatice care necesită spitalizarea este estimat la 0,1% pentru copiii cu vârste între 0 şi 9 ani şi la 0,3% în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 19 ani, în comparaţie cu o rată de spitalizare de peste 4% în Marea Britanie pentru populaţia generală”, se notează în document.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat că redeschiderea şcolilor este un imperativ social, economic şi moral, insistând că unităţile de învăţământ vor putea funcţiona în siguranţă, în pofida pandemiei de COVID-19.

Sunday Times a relatat luna aceasta că Boris Johnson a dispus o campanie de relaţii publice pentru a asigura deschiderea şcolilor la timp.

În mod separat, consilierul medical şef al Angliei a fost citat spunând că ar fi o „prostie” ca lumea să se bazeze pe un vaccin contra coronavirusului, gata de utilizat anul acesta.

„Cred că, dacă aşteptăm cu nerăbdare un an, şansele sunt mult mai mari decât dacă aşteptăm cu nerăbdare şase luni şi trebuie să ţinem cont de un astfel de interval de timp”, a declarat Chris Whitty pentru Sky News.

„Aşadar, în ceea ce priveşte planificarea pentru iarna următoare, ar fi o prostie să ne bazăm planurile pe faptul că vom avea un vaccin”, a adăugat el.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Italienii au rămas fără cuvinte când au aflat ce avere are Dan Șucu! Porecla pe care i-au dat-o patronului de la Genoa

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Verdict aspru pentru Boris Johnson în concluziile investigației Partygate. Raportul critică „judecata slabă” a premierului

Poliția britanică anunță că începe o investigație asupra petrecerilor lui Boris Johnson

Criză a forței de muncă în Marea Britanie, în timp ce economia își revine la nivelul anterior pandemiei

Statistică oficială: 1 din 10 londonezi aveau Covid-19 duminică

Partenerii noștri