Live

Cîmpeanu: Pierderile din educație le văd în primul rând tinerii, apoi le plătim toți. Nu vor putea fi recuperate niciunde în totalitate

Data publicării:
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Foto: Inquam Photos / George Călin

Educația a avut peste tot de suferit din cauza pandemiei COVID, iar unele pierderi nu vor fi recuperate niciunde în totalitate, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Această perioadă de criză a generat frustrări îndreptățite - mai mici sau mai mari - în rândul elevilor, dar nu numai, și în rândul cadrelor didactice și în rândul tuturor celor care au fost nevoiți să traverseze această criză. Această criză a generat dezechilibre psihice, emoționale, sociale. Peste tot nevoia de predictibilitate este acută, mai ales în sistemul de educație. Sistemul de educație a suferit din cauza lipsei de predictibilitate. Pe de altă parte, nimeni nu a fost pregătit pentru această criză”, a spus Cîmpeanu la Antena 3, citat de Mediafax.

Cîmpeanu recunoaște că decidenții au fost obligați să ia decizii în funcție de evoluția situației, dar s-a încercat ca acele decizii să fie în interesul elevilor.

Nu de puține ori am fost puși să alegem între două variante știind că ambele variante sunt proaste. A trebuie să alegem cea mai puțin dăunătoare variantă”, a spus ministrul Educației.

Întrebat dacă crede că a greșit undeva față de elevi în perioada de criză, Cîmpeanu a spus că unele lucruri nu pot fi verificate, dar că decizia de a prelungi vacanța de primăvară consideră că a fost bună.

Cele două săptămâni în care obligatoriu ar fi fost în online pot fi înlocuite de săptămâni cu prezență fizică, pe care o solicită elevii, profesorii, pe care o solicităm și noi. Educația a avut peste tot de suferit. Pierderile din educație le văd în primul rând tinerii, mai apoi le plătim noi toți. De aceea este important să ne concentrăm pentru a limita aceste pierderi pe măsura posibilului, fiind foarte onest și spunând că aceste pierderi nu vor putea fi recuperate niciunde în totalitate”, a mai spus ministrul.

Aplicat pe situația din România, Sorin Cîmpeanu spune că pierderile generate de predarea online sunt greu de recuperat.

Răspunsul foarte onest este că pierderile generate de predarea online în sistemul românesc sunt foarte greu de recuperat. Din acest motiv, Ministerul Educației a propus continuarea programului de recuperare a acestor pierderi pe întreg parcursul anului viitor. Din păcate, elevii din anii terminali nu vor avea șansa recuperării acestor pierderi pe parcursul anului viitor. Fiecare săptămână de prezență fizică în școală este importantă”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

El a precizat că este convins că vor fi săptămâni bune de școală cu prezență fizică pentru toți elevii până pe 25 iunie.


Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elevii din ciclul preuniversitar pot promova doi ani de studiu într-unul, sub anumite condiții. Anunţul Ministerului Educaţiei

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

VIDEO. Se introduc noi reguli legate de hrana elevilor în școli, pentru a preveni unele boli în rândul copiilor și adolescenților

„Superman challenge” face noi victime în țară. Ce este și care pot fi consecințele provocării devenite virală pe TikTok

Partenerii noștri