Două cutremure s-au produs în timpul nopții în Vrancea, unul a avut magnitudinea de 3,9. Orașele în care s-au simțit
Două cutremure cu magnitudinea de 3,9, respectiv 3,1, s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primul seism, de 3,9 pe Richter, a avut loc la ora 1:32 la adâncimea de 122 km şi s-a înregistrat în apropierea următoarelor oraşe: 54 km nord-vest de Buzău, 57 km sud-est de Braşov, 59 km nord de Ploieşti, 60 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 75 km vest de Focşani şi 87 km nord-est de Târgovişte.
Cel de-al doilea cutremur, cu magnitudinea de 3,1, s-a produs la ora locală 4:20 la adâncimea de 106 km. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 49 km nord-vest de Buzău, 62 km nord-est de Ploieşti, 63 km est de Braşov, 64 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 69 km sud-vest de Focşani şi 92 km nord-est de Târgovişte.
De la începutul lunii martie, în zona seismică Vrancea au avut loc 20 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 4,2 pe Richter, iar în zona Olteniei, în judeţul Gorj, s-au produs 56 de cutremure cu magnitudini între 2 şi 4,9.
În România, cea mai puternică mişcare tectonică din acest an, cu magnitudinea 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 kilometri.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News