Două convoaie de vehicule blindate au plecat din Franța spre România
Primele două convoaie de vehicule blindate de luptă de infanterie (VBCI) au pornit marţi de la baza militară din Mourmelon-le-Grand, estul Franţei, în direcţia României, în cadrul operaţiunii Aigle, menită să întărească apărarea flancului estic al NATO.
Tancuri Leclerc urmează să ajungă de asemenea în zilele următoare la baza militară Cincu, în centrul României, pentru a întări această misiune sub comandament francez, lansată pe 28 februarie 2022 ca reacţie la loviturile ruse în Ucraina.
„Franţa îşi onorează angajamentele asumate în faţa NATO şi partenerilor noştri”, a subliniat generalul de divizie Francois Goguenheim, la conducerea Comandamentului forţelor terestre ale Europei continentale de la Lille, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Nu a mai existat o operaţiune logistică de asemenea importanţă în Europa după (operaţiunea) Daguet”, nume dat participării franceze la coaliţia internaţională formată după invadarea Kuweitului de către Irak, la începutul anilor 1990, a adăugat el.
În jur de zece convoaie trebuie să plece progresiv din Mourmelon pentru a ajunge în România, transportând pe o distanţă de peste 2.000 de kilometri prin Europa circa zece tancuri Leclerc, precum şi în jur de douăzeci de vehicule blindate.
Numărul lor exact, ca şi itinerariul exact, nu au fost precizate de autorităţile militare franceze.
Din cauza mărimii şi greutăţii lor - un tanc Leclerc şi transportorul său blindat au în jur de 100 de tone - aceste convoaie excepţionale vor avea nevoie de şapte-opt zile pentru a ajunge la Cincu. De asemenea, în România le aşteaptă drumurile întortocheate din Carpaţi.
În paralel, trenuri speciale ce transportă muniţii, hrană şi material de întreţinere vor ajunge şi ele în România. O logistică foarte complexă asigurată de regimentul 516 trenuri din Toul, în departamentul Meurthe-et-Moselle.
La Cincu, armata franceză va supraveghea grupul tactic interarme (GTIA), înarmat de brigada a 7-a blindate cu baza la Lille, şi care ar urma să numere 1.000 de militari până în primul trimestru al lui 2023.
Editor : Bogdan Păcurar
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News