Două avioane de luptă rusești, interceptate în apropierea României de avioanele RAF de la Kogălniceanu
Avioanele de vânătoare britanice desfășurate în România au interceptat două avioane rusești de luptă Sukhoi SU-30 în apropiere spațiului aerian al NATO de deasupra Mării Negre.
Aparatele de tip Eurofighter Typhoon au decolat miercuri dimineaţa de la baza aeriană Mihail Kogălniceanu (sud-est), se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a Royal Air Force.
În urmă cu o săptămână, de Ziua Marinei Române, alte șase bombardiere rusești au fost interceptate deasupra Mării Negre.
Operațiunile RAF face parte din „misiunea poliţiei aeriene consolidate a NATO în cadrul căreia acţionează Royal Air Force pentru a descuraja orice agresiune a Rusiei, pentru a da asigurări prietenilor români şi a pune în aplicare angajamentul Regatului Unit de a asigura apărarea colectivă” a ţărilor membre NATO.
Royal Air Force este prima forţă aeriană a Alianţei Nord-Atlantice care asigură o misiune de poliţie aeriană din România şi sub comandamentul NATO, după prezenţa a patru avioane F-15C Eagle din cadrul US Air Force în Bulgaria, se precizează în comunicatul difuzat de RAF.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News