Live

Dosar penal la Spitalul din Suceava, unde personalul medical a fost pus să lucreze fără echipament de protecție

Data publicării:
Foto: Facebook/Spitalul Județean Suceava

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au deschis dosar penal după ce au fost sesizați că șeful de secție de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Suceava a dat dispoziție ca personalul medical să intre în sectorul COVID-19 fără echipament de protecție corespunzător. 

Procurorii au primit o sesizare joi, chiar din partea spitalului, și au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

„În fapt, s-a reținut că, la data de 20.04.2020, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, din dispoziția medicului șef de secție, personalul medical din cadrul acestei unități, care își desfășura activitatea în sectorul suspect COVID, nu a fost echipat corespunzător, respectiv cu mască FFP3, combinezon, ochelari, vizieră, cizme și mănuși chirurgicale, potrivit Ordinului 555/2020, respectiv 533/2020.

În aceste condiții, se constată că nu au fost respectate măsurile dispuse în cadrul unității medicale, cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale a tuturor participanților, urmând ca cercetările să fie extinse şi sub aspectul săvârşirii altor infracţiuni şi al lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Menţionăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge principiul prezumţiei de vinovăţie”, se arată în comunicatul Parchetului.

Editor: Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Spitalul Județean Suceava s-a redeschis pentru pacienții non-COVID

Directorul medical de la Spitalul de Urgență Suceava, Mircea Macovei, și-a dat demisia

Ludovic Orban, despre directorul medical al spitalului din Suceava: Nu se poate întoarce în funcția de director

Străzile din Suceava, decontaminate de militari de la batalionul de intervenție la dezastre

Partenerii noștri