Video Doi polițiști locali au lovit un cerșetor, i-au rupt o mână, apoi i-au dat 500 de lei ca să scape de acuzații: "Trece, luăm o cremă"
Doi polițiști locali din Cluj-Napoca au ajuns în spatele gratiilor. Au fost reţinuţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, după ce i-ar fi rupt mâna unui cerşetor, iar apoi i-au oferit 500 de lei ca să renunțe la acuzații. Momentul a fost filmat chiar de oamenii legii.
„Exagerat de scumpe”. Cartierele din România cu cele mai mari costuri ale vieții
VIDEO: Accident între o ambulanță, un autobuz și un autoturism, la Cluj-Napoca
Bebeluș mort într-un spital clujean: aștepta o operație la inimă, dar a luat o bacterie
Campanie inedită pe străzile din Cluj-Napoca
Un polițist a fost târât mai mulți metri pe o stradă din Cluj-Napoca de un șofer care l-a agățat cu mașina la un control de rutină
Furtunile fac ravagii în țară
Chiriile au crescut enorm în marile orașe din România
Cazul bizar al celor 3 oameni găsiți morți lângă piscina
Scuter înghițit pe jumătate de o groapă pe o stradă din Cluj Napoca
- 500 de lei! Nu am mai mult!
- Numai să văd ce fac cu mâna asta!
- Stați, aia trece! Cumpărăm noi o cremă și ..că acum toată lumea și-a rupt mâna.
- Auziți, rămânem sau veniți un pic mai încolo, să mergem să scriem și să vă dăm să luați la cunoștință. Mergem până aici să nu mai vii și dumneata, că până vii dumneata noi o să terminăm de scris. Numai să trecem asta, ești de acord?
- O scrieți dumneavoastră?
- Da, bineînțeles. Și un exemplar vă rămâne la dumneavoastră.
- Că nu mai am pretenții și..
- Exact. Corect!
Oamenii legii au lovit un cerșetor în luna iunie a anului trecut și i-au rupt mâna, apoi l-ar fi abandonat în pădurea Făget, acolo unde a fost găsit de un șofer. Acesta a sunat la 112, iar victima a fost dusă la spital, iar medicii i-au acordat primul ajutor și l-au externat după câteva zile. Polițiștii l-ar fi căutat din nou și i-au dat 500 de lei pentru a face pace, scrie publicația Foaia Transilvana. Cei doi voiau ca omul străzii să semneze un acord prin care declara că nu depune nicio reclamație împotriva lor.
La finele lunii octombrie, Poliția Cluj anunța în acest caz continuă "cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanelor care ar fi luat parte la starea conflictuală".
Luni, 22 noiembrie, cei doi agenți au fost chemați la audieri și apoi reținuți.
"În prezent, cazul se află în ancheta proprie a magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, iar în cursul zilei de ieri, 22 noiembrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de doi bărbați, funcționari publici, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, purtare abuzivă și tâlhărie", au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News