Live

Dereck Hogan: Acțiunile Rusiei de destabilizare din Republica Moldova nu sunt surprinzătoare și vor continua

Data publicării:
Dereck Hogan. Foto: Inquam Photos / George Călin

Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Dereck Hogan, a declarat marţi că acţiunile de destabilizare din Republica Moldova nu sunt „surprinzătoare” şi că Rusia va continua cu astfel de tactici, scrie Agerpres.

„Abordarea noastră faţă de aceste provocări vizează trei lucruri: unu - să împărtăşim informaţiile pe care le avem cu Guvernul Republicii Moldova. Este foarte important ca ei să ştie ceea ce noi ştim când vine vorba de ceea ce plănuieşte Rusia, este aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în ceea ce priveşte Ucraina în cazul invaziei ruse. Un al doilea lucru este să facem public ceea ce încearcă Rusia să facă pentru ca întreaga lume să ştie - acestea sunt adevăratele intenţii ale Rusiei în Moldova, dar şi în alte ţări. În al treilea rând, să sprijinim Guvernul Republicii Moldova şi poporul moldovean. (...) Rusia va continua cu astfel de tactici, dar nu vedem un pericol iminent venind dinspre Transnistria şi credem că împărtăşirea de informaţii cu Guvernul moldovean, expunerea publică a acţiunilor Rusiei şi continuarea sprijinului pentru Republica Moldova reprezintă o fundaţie fermă”, a afirmat Dereck Hogan, la o întâlnire cu mai mulţi jurnalişti.

El a amintit de sprijinul de 320 de milioane de dolari pentru Republica Moldova în ceea ce priveşte economia, energia, sprijinul umanitar. „Lucrăm cu Congresul american să deblocăm încă 300 de milioane de dolari pentru Republica Moldova în ceea ce priveşte domeniul energiei. Acest lucru, împreună cu ceea ce face România în această zonă, cred că reasigură Guvernul şi poporul moldovean că noi toţi suntem alături de ei”, a spus oficialul american.

El a arătat că miercuri va merge în Republica Moldova. De asemenea, oficialul american a punctat eforturile comune cu alte ţări pentru păstrarea suveranităţii, democraţiei şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei.

Asistentul principal adjunct al secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentului de Stat al SUA, Dereck Hogan, şi secretarul de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE, Iulian Fota, au coordonat, marţi, o nouă rundă a Dialogului Strategic România - SUA.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Moscova amenință Republica Moldova și sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Partenerii noștri