Deputatul USR Stelian Ion şi Doru Oprea, rănit la protestul Diasporei, au depus plângere la Parchetul General
Deputatul USR Stelian Ion şi Doru Oprea, unul dintre protestatarii răniţi la protestul de pe 10 august şi care a fost operat pentru a i se scoate din picior capacul unei grenade, au depus luni plângere penală, la Parchetul General, în legătură cu evenimentele din Piaţa Victoriei, relatează Agerpres.
"Am acuzat persoanele care nu aveau calitatea oficială de lovire şi alte violenţe - am văzut toţi acele violenţe exercitate asupra unora dintre jandarmi; vătămare corporală - care este o infracţiune ce depăşeşte limitele purtării abuzive; vătămare corporală suferită de colegul nostru, Doru Oprea, dar şi de ceilalţi care au avut de suferit mult mai grav de pe urma acestor violenţe; purtarea abuzivă este cea mai des întâlnită infracţiune săvârşită în ziua de 10 august 2018, pentru că cei care au exercitat acele violenţe aveau calitate oficială, erau funcţionari publici şi din exces de zel, pe care va trebui să îl desluşească procurorii, au săvârşit acele violenţe asupra protestatarilor paşnici; abuz în serviciu; împiedicarea desfăşurării unei adunări publice, pentru că acea adunare a fost anunţată cu mult timp înainte, nu s-a primit din partea Primăriei niciun ordin de interzicere a ei; abuz de autoritate este infracţiunea săvârşită de comandanţii din Jandarmerie, care au dat ordine nelegale, care nu au respectat Legea 550/2004", a declarat Stelian Ion, la Parchetul General.
Deputatul a precizat că plângerea a fost formulată împotriva ministrului Afacerilor Interne, a prefectului Capitalei, a şefilor din Jandarmerie - Gheorghe Sebastian Cucoş, Laurenţiu Cazan şi Cătălin Răzvan Paraschiv -, dar şi a tuturor celorlalţi jandarmi care au săvârşit violenţe.
El a susţinut că există membri USR care au suferit vătămări de pe urma participării la protest şi că filmările şi depoziţiile acestora vor fi prezentate în cadrul anchetei. Deputatul a menţionat că trebuie cercetate şi persoanele "infiltrate" care au săvârşit acte de violenţă asupra jandarmilor.
"Nu vrem să vedem ţapi ispăşitori în persoana câtorva jandarmi subordonaţi. Vrem să conducă această anchetă spre abuzul de putere săvârşit de comandanţi şi de către cei care au dat ordine politice pentru reprimarea acestei manifestaţii paşnice. În denunţul pe care eu personal îl voi depune astăzi am indicat şi faptul că doresc să se ia măsuri şi împotriva huliganilor care au instigat şi care au lovit chiar şi jandarmi. Şi acea domnişoară jandarmeriţă este român şi trebuie să fie protejată. Nu e carne de tun şi nu trebuie nimeni să îşi bată joc de aceşti oameni", a spus el.
Stelian Ion consideră că simulările "rizibile" pe care le-au făcut jandarmii în faţa presei, referitor la echipamentul folosit în timpul manifestaţiilor din Piaţa Victoriei, "nu au absolut nicio relevanţă".
"Aceşti aşa-zişi experţi ai Jandarmeriei cred că au făcut un deserviciu şi instituţiei pe care o conduc, pentru că au dovedit că habar nu au ce vorbesc. (...) Lucrurile acestea nu pot rămâne fără consecinţe. Colegul nostru a fost la un pas de moarte pentru că exact în aceeaşi zonă trecea artera femurală. A fost la câţiva milimetri, aşa cum a explicat medicul chirurg. Vom face expertiză în cadrul dosarului şi vom arăta că i-a fost pusă viaţa în pericol. Deci lucrurile sunt extrem de grave. Asemenea lui au fost mulţi alţi pacienţi. Am avut o colegă arsă pe picioare, grav, internată foarte multe zile acolo. Sunt mulţi colegi care au păţit aşa ceva", a povestit Stelian Ion.
Deputatul USR a precizat că în urma operaţiei care a vizat scoaterea capacului de grenadă, efectuată la Spitalul Universitar, Doru Oprea a contractat o infecţie cu clostridium difficile. În acest sens, Stelian Ion a mulţumit personalului medical pentru modul "exemplar" în care a fost îngrijită victima, dar a adăugat că la această unitate medicală "condiţiile sunt de neacceptat", neexistând plase pentru insecte la geamuri sau aer condiţionat.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News