Live

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus un denunț la DNA împotriva medicului Mihai Lucan

Data publicării:

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a anunţat, miercuri, că a depus la DNA un denunţ împotriva medicului Mihai Lucan, în care îl acuză de mai multe fapte penale, relatează Agerpres

"Aşa cum am promis, am depus astăzi (miercuri-n.r.) o nouă plângere penală sub forma unui denunţ împotriva inculpatului Mihai Lucan, fostul şef al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca. Am depus mai multe documente relevante care indică faptul că Lucan a comis mai multe fapte de abuz în serviciu, delapidare şi luare de mită. În ultimii ani, Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal condus de Lucan a achiziţionat mai multe echipamente medicale de peste 5 milioane de euro, prin încredinţare directă şi a favorizat un număr redus de firme care au muls bugetul Institutului şi l-au adus în pragul falimentului", a postat, pe Facebook, Emanuel Ungureanu.

Potrivit acestuia, denunţul vizează suspiciuni privind achiziţiile.

"Mă refer de data aceasta la suspiciuni din zona achiziţiilor. După cum ştiţi, acum câteva luni am depus la DIICOT mai multe documente despre legăturile bolnave cu industria farmaceutică ale profesorului Lucan în care a atras, sigur, şi Institutul de Transplant, care îşi revine cu foarte mare greutate după ce a fost jefuit de Lucan şi un grup infracţional organizat", susţine Emanuel Ungureanu.

El a adăugat că a depus câteva zeci de pagini în sprijinul afirmaţiilor sale.

"Am depus câteva zeci de pagini cu contracte pe care Lucan le-a încredinţat unor firme de casă. O mână de firme au muls bugetul Institutului de Transplant şi au dus în pragul falimentului prin multiple scheme de tip infracţional foarte clare. Peste cinci milioane de euro au fost acordate acestor firme pentru dotarea cu echipamente de care Institutul nu avea nevoie", a completat deputatul clujean.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vlad Voiculescu, audiat ca martor în dosarul medicului Lucan: A existat un interes foarte clar al unor oameni să nu fie reguli

De unde a pornit dosarul DIICOT despre doctorul Lucan

Partenerii noștri