Live

Video Deca, despre subiectele de Bac apărute pe internet: Fotografiile au fost făcute cu camere microscopice ascunse în nasturi

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Educației, Ligia Deca. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Ligia Deca a declarat, joi, despre subiectele la Bacalaureat apărute în spaţiul public că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture, şi s-au folosit căşti microscopice care sunt foarte greu de detectat de către comisii. Ea a ţinut să precizeze că în fiecare caz în care subiectele au ieşit în spaţiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice, deci nu a fost afectată integritatea evaluării naţionale sau a examenului de Bacalaureat.

Ministrul Ligia Deca a afirmat despre situaţiile în care subiectele la examenele naţionale au apărut în spaţiul public în timp ce se desfăşurau că în fiecare astfel de caz, au identificat centrele din care subiectele au fost făcute publice, pentru că acele foi de examen menţionează numărul centrului.

”În fiecare astfel de caz am făcut investigaţii prin intermediul inspectoratelor. În unele cazuri a fost înlocuită comisia de examen, în alte cazuri, am înţeles că Parchetul s-a sesizat în astfel de cazuri. Ceea ce noi trebuie să evităm pe viitor este utilizarea tehnologiei care avansează, sin păcate, afectând integritatea Examenelor Naţionale. Înţeleg că multe dintre aceste fotografii au fost realizate cu camere microscopice, aflate în nasture. Este vorba despre căşti microscopice, care sunt la nivelul urechii şi sunt foarte greu de detectat de către Comisii”, a spus Deca, citată de News.ro.

Ea a precizat că în astfel de cazuri au nevoie tot de ajutorul tehnologiei pentru a nu avea astfel de situaţii.

”În fiecare caz în care subiectele au ieşit în spaţiul public, în timpul examenului, niciodată înainte ca elevii să intre în săli, subiectele nu au fost publice. Deci nu a fost afectată integritatea evaluării naţionale sau a examenului de Bacalaureat. Însă, şi acolo unde ele au ieşit înainte de publicarea lor oficială de către Ministerul Educaţiei am realizat anchete şi s-au luat măsuri”, a arătat ea.

Ministrul a menţionat că, ”având în vedere avansul tehnologic este destul de greu de identificat”.

”O să facem o discuţie la nivelul instituţiilor statului şi să vedem cu putem să prevenim astfel de lucruri pe viitor. Înainte se folosea telefonul mobil, acelea nu sunt permise. În cazul acestor tipuri de echipamente trebuie să găsim altă modalitate de prevenţie”, a spus ea.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cresc bursele pentru studenți. Care e valoarea minimă

Ligia Deca evită să răspundă la întrebările despre problemele din școlile sanitare: Nu vă pot spune ce s-a întâmplat acum doi ani

Ligia Deca, contre cu primarul din Slobozia Conachi. „Şcoala nu a fost afectată de inundaţii, poate vreţi să mergem la o familie, două”

Ministerul Educaţiei, anunț după un fake-news pe reţelele sociale: Contractul educaţional nu afectează drepturile părinteşti

Partenerii noștri