Live

Dan Barna: România funcționează astăzi în regim de avarii, țara noastră are nevoie de o schimbare fundamentală

Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - George Călin

Dan Barna și Dacian Cioloș au mers la Constanța pentru a participa la primul miting al alianței din campania de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale. Liderii USR PLUS au explicat că au ales Constanța după rezultatele de la alegerile europarlamentare.

„Nu întâmplător facem, astăzi, primul miting din campania pentru alegerile prezidențiale la Constanța. Alianța a câștigat municipiul, județul și alte patru localități la alegerile europarlamentare. Alianța propune schimbarea totală. Vedem că majoritatea parlamentară care a condus România în ultimii 30 de ani se restructurează. Cred că putem construi o Românie în care tinerii să-și dorească să trăiască. Pe mai departe, Alianța USR PLUS își propune să câștige Președinția România, alegerile locale și Primăria București, precum și alegerile parlamentare. România funcționează astăzi în regim de avarii, țara noastră are nevoie fundamentală de o schimbare acum, nu peste cinci ani, nu peste 10 ani", a declarat președintele USR, Dan Barna, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale.

Dacian Cioloș, președintele PLUS și propunerea Alianței pentru funcția de prim-ministru, a declarat că îl susține pe Dan Barna pentru funcția de președinte al României.

„Suntem azi la Constanța ca să vă arătăm viitorul președinte al României. Alianța are o ofertă completă pentru România. Dincolo de alegerile europarlamentare, o primă reușită care arată că, dacă trimiți oameni eficienți în Parlamentul European, aceștia pot să reprezinte cu cinste România, azi prezentăm un președinte tânăr, din noua generație. Sunt aici să-l susțin pe Dan Barna și suntem azi în fața voastră pentru ca perioada de schimbare a României să fie cât mai scurtă și va începe acum. Perioada medievală din punct de vedere politic în România a luat sfârșit. De asta suntem aici cu o ofertă completă, care include un viitor președinte al României și un Guvern USR PLUS, cu oameni competenți și integri. Constanța s-a săturat de leguminoase de tipul mazăre, să trecem la treabă", a transmis Dacian Cioloș, președintele PLUS și propunerea Alianței pentru funcția de prim-ministru.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cioloș felicită guvernul pentru portofoliul obținut în viitoarea Comisie Europeană: „A negociat bine interesul României”

REPER negociază cu PNL înainte de alegeri. Liderii partidului lui Dacian Cioloș s-au dus la sediul liberalilor

Cioloș, despre intrarea lui Șoșoacă în PE: Va face doar scandal. E colegă de grup cu partide care sunt împotriva intereselor românilor

Dan Barna, lider USR, LIVE la Interviurile Digi24.ro

Partenerii noștri