Cum vor fi cheltuiți banii bucureștenilor în 2020. Cele mai mari sume merg la plata salariilor
Primăria Capitalei are la dispoziție mai bine de 10 miliarde de lei pentru 2020. Cei mai mulți bani se duc pe plata salariilor, iar pe locul al doilea stau termoficarea și transportul public. Deocamdată, bugetul este la stadiul de proiect și urmează să fie bătut în cuie într-o ședință cu toți consilierii generali.
Potrivit proiectului publicat pe site-ul municipalității, subvențiile pentru termoficare și transport public sunt estimate la 1,64 miliarde de lei.
Cheltuielile de personal ar urma să constituie 1,94 miliarde lei, din care 1,1 miliarde lei pentru companiile municipale și alte instituții finanțate din venituri proprii.
Cum se descurcă o familie de antreprenori, cu doi copii, care încasează 15.000 de lei lunar
Eurostat: Românii stau cu părinții până la 28 de ani
Cum va decide Nicușor Dan pe cine va susține la alegerile prezidențiale
Nicușor Dan, despre canicula din București
Anchetă DNA în cazul licitației pentru cele 100 de tramvaie noi cumpărate de Primăria Capitalei
Nicușor Dan, prima reacție după ce a câștigat a doua oară Primăria Capitalei
Firea contestă rezultatele EXIT POLL-urilor
Salarii mai mari din 1 iulie pentru aproape 1,8 milioane de români
Sindicaliștii protestează împotriva taxelor mari pe salarii
Pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti este prevăzut un buget de 550 milioane lei. Pentru Administraţia Spitalelor - 421 milioane lei, pentru Administraţia Străzilor - 199 milioane lei, pentru Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic - 173 milioane lei, pentru Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic - 32,7 milioane lei. Din acesti bani, 10,4 milioane lei sunt pentru biserici,dar Catedrala Mântuirii Neamului nu primește niciun ban.
Pentru patinoarul Flamaropol se propune alocarea a 2 milioane lei, iar pentru Sala Polivalentă, 10 milioane de lei. 42 milioane de lei se dau pentru pistele de biciclete.
83,9 milioane lei vor merge la reabilitarea sistemului rutier şi liniilor de tramvai pe şoseaua Pantelimon. Pentru lărgirea străzii Fabrica de Glucoză se propune alocarea a 41 milioane lei, pentru Prelungirea Ghencea-Domnești - 50 milioane lei, iar pentru Pasajul de la Doamna Ghica se propune alocarea a 75 milioane lei.
Pentru achiziţionarea autobuzelor electrice şi a tramvaielor, prin Programele din Fondul European de Dezvoltare Regională, sunt prevăzuţi în acest an 390 de milioane de lei, dintre care 245 de milioane de lei finanţare externă nerambursabilă.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News