Cum se pot testa elevii pentru a reveni la școală, din ziua a opta după trecerea clasei în online. Cîmpeanu: Există trei situații
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, miercuri, că a fost semnată o completare a ordinului comun cu ministerul Sănătății pentru reglementarea modului în care elevii se pot testa pentru a reveni în școli, începând cu a opta zi după confirmarea unui caz de Covid-19. Astfel, există trei situații: testarea în cabinetele școlare, testarea cu ajutorul echipelor mobile ale DSP și testare la oricare alt centru.
„Tocmai ce am semnat completarea la ordinul comun Ministerul Educaţiei - Ministerul Sănătăţii, art. 6 alineatul 5, prin care am clarificat următoarele trei stituaţii”, a anunţat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul a explicat că, pentru a da posibilitatea revenirii în şcoală a elevilor care doresc acest lucru, începând cu ziua a opta, după confirmarea unui caz de COVID, sunt posibile trei situaţii:
- dacă există cabinete medicale şcolare, acestea au obligaţia de a testa elevii;
- acolo unde nu există cabinete, se va solicita DSP, care va organiza echipe mobile de testare;
- elevii care se vor testa oriunde altundeva vor putea reveni la cursuri cu prezenţa fizică.
Sorin Cîmpeanu a catalogat adresa transmisă de un funcționar din Ministerul Sănătății, prin care se preciza că testarea nu se face la școală decât elevilor cu simptome și nu celor ce vor să revină în ziua a opta, drept ilegală.
„Este regretabil că printr-o adresă semnată de un funcționar al MS s-au adus completări unui Ordin de ministru, lucru ilegal, deoarece o adresă nu e un act administrativ de natură a aduce completări unui ordin de ministru. S-a rectificat și astăzi se va publica in Monitorul Oficial completarea prin care am clarificat aceasta situație”
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News