Live

Cum se face radierea vehiculelor pentru programul „Rabla”, pe durata stării de urgență

Data publicării:

Radierea din circulaţie a unui vehicul uzat, participant la programul „Rabla”, va fi efectuată din oficiu de către Serviciul Permise şi Înmatriculări care a efectuat înmatricularea acestuia, după ce agentul economic care a emis certificatul de distrugere îl trimite către instituţie, în format electronic, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (DRPCIV), începând de joi operaţiunea de radiere din circulaţie a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional „Rabla”, va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile articolului 17 alineatul (5) litera a) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituţie a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

„Dovada radierii din circulaţie a unui vehicul aflat în situaţia anterior menţionată va fi transmisă, de îndată, titularului înmatriculării, la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Naţional de Evidenţă a Permiselor de Conducere şi a Vehiculelor Înmatriculate”, se arată în comunicat.

DRPCIV precizează că finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operaţiunii de radiere din circulaţie a vehiculelor fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghişeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de articolului 25 al OMAI 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislaţia aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Republica Moldova declară stare de urgență în sectorul energetic. Cum explică guvernul de la Chișinău decizia

Kelemen Hunor exclude prelungirea mandatului lui Iohannis în caz de stare de urgenţă

Republica Moldova instituie stare de urgență energetică. Premierul preia funcția de ministru al Energiei

Tensiuni în Coreea de Sud: președintele a decretat legea marțială de urgență, Parlamentul a răsturnat decizia. Ce se întâmplă

Partenerii noștri