Live

Video CTP: Președinta Ungariei a venit în Transilvania ca și cum românii n-ar exista. Dă muniție și furaje get-begeților de la AUR

Data actualizării: Data publicării:
Gazetarul spune că gesturile președintei ungare sunt „provocări”Captură video Digi24.

Cristian Tudor Popescu a comentat gesturile făcute de președinta Ungariei la vizita neoficială făcută în România și reacțiile pe care le-a produs printre politicienii formațiunii extremiste AUR, care au cerut scoaterea UDMR de la guvernare. Gazetarul spune că gesturile președintei ungare sunt „provocări” și că acestea nu fac decât să ofere „muniție” și „furaje” extremiștilor de la AUR. „Trebuie păstrată o atitudine diplomatică, o atitudine de conviețuire și dialog de către partea română”, a spus Cristian Tudor Popescu, referindu-se la relația României cu Ungaria.

„Ce a făcut președinta Ungariei? A venit în Transilvania ca și cum românii n-ar exista. Dacă vă uitați la toate gesturile acestei doamne – a venit unde? În orașul Koloszvar, așa cum a avut grijă să precizeze pe Facebook. Nu s-a întâlnit cu nicio altă înaltă oficialitate românească decât domnul Kelemen Hunor. În rest, n-am știre să se fi întâlnit cu cineva.

S-a dus să inaugureze o statuie a unui principe maghiar, Gabor Bethlen, s-a pozat lângă o bornă vopsită în culorile Ungariei. Toate aceste gesturi ca și cum s-ar afla într-o Transilvanie locuită doar de maghiari, nu și de români, așa a considerat să facă. Nu e de mirare că are această atitudine - este fostă membră fruntașă Fidesz, deci nu poate să fie cu mult diferită de Orban (n. red. – Viktor Orban, premierul Ungariei), bineînțeles.

Nu mai vorbesc de atitudinea ministrului Novak, care a refuzat să rostească vreun cuvânt din imnul României. A mai existat un român care a făcut lucru ăsta – Theodor Stolojan, cu niște ani în urmă, avea funcție la momentul respectiv – a spus «no comment», când i s-a cerut să spună măcar prima strofă din imn. Un român, un get-beget! Iar ăștia, get-begeții, care se trag din daco-geți, de la AUR, acum, au muniție, au furaje. Au ieșit cu pancarte. S-a dus (n. red. – George Simion), am înțeles, să-i spargă ușa lui Ciolacu, după cum are mâna formată în direcția asta, a venit aici să intre cu forța, acum am înțeles că a vrut să intre cu forța peste Ciolacu.

Binînțeles că nu asta este soluția, cu «UDMR afară», nici pe departe. Trebuie păstrată o atitudine diplomatică, o atitudine de conviețuire și dialog de către partea română. Dar avem o problemă pentru că Ungaria, pe lângă această atitudine revizionistă și revanșistă, care se referă la teritoriile «pierdute», zic ei – nu era adevărat, erau teritorii cotropite de maghiari, care au fost date majorităților din zonele respective – este legat acest revizionism maghiar de comportamentul în Uniunea Europeană al Ungariei.

Ungaria sfidează Uniunea Europeană o dată pe săptămână. Acum a închis ultimul post radio independent din Ungaria. Este ca în Rusia, nu mai mișcă nimic în presă, blochează sancțiunile energetice împotriva Rusiei... De ce? Pentru că pot! Și suntem pe același picior, noi și Ungaria. Noi, care respectăm aceste sancțiuni, care avem o presă o liberă, care respectăm niște valori și niște cerințe europene și ei care nu respectă.

Bineînțeles că soluția este ca România să nu răspundă în niciun caz la aceste provocări. Această doamnă a făcut ce face șeful AUR, la rândul ei. Provocare de la un capăt la altul. I-am văzut și fața când a venit acel politician PSD cu un buchet de flori și portretul lui Avram Iancu. Mai lipsea puțin să i se dea un emetiral”, a spus Cristian Tudor Popescu la emisiunea Cap Limpede de la Digi24.

Citiți și: Intonarea imnului secuiesc la meciurile echipelor românești. CTP: Trecutul imperial al Ungariei își lasă urmele și la simplii cetățeni

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Declarație comună: România şi Bulgaria vor adera deplin la Schengen. Controalele la granițele terestre vor mai fi menținute încă 6 luni

Europa, în fața mandatului CPI pentru Netanyahu. Țările care îi pun cătușele și cele care îl primesc pe covorul roșu

Mesaj în română postat de Ursula von der Leyen: „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen”

Austria dă semne că va debloca aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen

Partenerii noștri